Braşov: Jumătate din muncitorii de la IAR Ghimbav, trimişi în şomaj
0Adunarea Generală a Acţionarilor de la IAR Ghimbav a aprobat joi disponibilizarea unui număr de 305 angajaţi ai societăţii, precum şi a 89 de salariaţi de la Construcţii Aeronautice, societate desprinsă din IAR în anul 2004.
Potrivit liderului sindical de la IAR, Arpad Şuba, disponibilizaţii vor primi trei ani plăţi compensatorii în funcţie de venitul pe care l-a avut fiecare salariat. Persoanele disponibilizate de la IAR au primit deja preavizele, iar cei de la Construcţii Aeronautice le vor primi în zilele următoare. A doua etapă a disponibilizărilor va avea loc anul viitor în luna aprilie când de la IAR vor pleca restul de 350 de salariaţi, iar de la Construcţii Aeronautice un număr de 42, în cazul în care cele două societăţi nu îşi redresează activitatea, până anul viitor.
Situaţia economică a celor două societăţi s-a degradat în ultimele luni din cauza lipsei de comenzi atât pentru piaţa externă, cât şi pentru cea internă. Salariaţii de la Construcţii Aeronautice care nu şi-au mai primit salariile din luna martie, deşi au făcut numeroase adrese la Ministerul Economiei şi la cel al Muncii prin intermediul prefecturii, au protestat în societate şi în faţa prefecturii, dar fără niciun rezultat.
Dacă nu aeroport, măcar aerodrom…
Un alt proiect aprobat joi de Adunarea Generală a Acţionarilor este cel referitor la asocierea dintre IAR Ghimbav, Consiliul Local Braşov şi Aeroclubul României în cadrul societăţii aerodromul 'Iosif Şilimon'. În cadrul acestei firme, IAR Ghimbav va deţine 44% din acţiuni, Consiliul Local 51%, Aeroclubul României 5%.
Aerodromul ar urma să se construiască în imediata apropiere a aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav care va fi construit de firma canadiană INTELCAN, iar în viitor cele două proiecte vor putea fi integrate, susţin cei trei asociaţi. Autorităţile locale spun că proiectul aerodromului este o măsură de siguranţă pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European care va avea loc la Braşov şi în alte cinci locuri de pe Valea Prahovei în anul 2013.























































