Accident cu două victime între Codlea şi Hălchiu
0
Foto: ISU Braşov
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a fost solicitat să acorde primul ajutor în cazul unui accident care a avut loc între Codlea şi Hălchiu.
Din primele informaţii, sunt două victime, în urma coliziunii autoturismului cu un copac de pa marginea străzii. La locul accidentului au fost trimis echipele de descarcerare şi SMURD.
„Au fost două victime, doi bărbaţi de 26, respectiv 30 de ani. Una dintre perosane a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, iar celălalt politraumatisme. Victmele au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov cu un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanţă“, ne-a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.























































