Sute de copii şi dascăli din Brăila plâng, astăzi, la mormântul unui băieţel care s-a stins din viaţă după o suferinţă cumplită

Ionuţ Vlad Bălănică, pe vremea când mai spera în salvare

Bălănică Vlad Ionuţ Bălănică, elev în clasa a VII-a B la Şcoala „Fănuş Neagu", Brăila s-a stins după o suferinţă lungă, după o luptă nesfârşită pentru fiecare clipă petrecută alături de cei dragi. Oamenii cu suflet ai şcolii trăiesc neputinţa de a nu mai putea să-l ajute pe Ionuţ.

DASCĂLII ŞI ELEVII DE LA ŞCOALA "FĂNUŞ NEAGU" PLÂNG LA MORMÂNTUL UNUI COPIL

Când mor copiii

"Mă străduiam să regăsesc resursele interioare, o vorbă bună pentru cei din jur, să pot reactiva fibra puternică a şcolii care, continui să cred înseamnă: suflet şi minte, părinţi şi copii, profesori şi copii şi părinţi. Şi, iată, că evenimentele vin peste noi tăvălug!

Şi toate gândurile noastre înţepenesc de durere, de spaimă şi neputinţă. Şi copii, şi profesori, şi părinţi-cu toţi ne trezim din tristeţea noastră zilnică şi trăim încrâncenarea neputinţei noastre în faţa destinului, prin viziunea unei tragedii. Nu contează ce eşti sau cine, inevitabil, ne curge o lacrimă peste gândul morţii necruţătoare intrate pe uşa sufletului lui Ionuţ, copil cu nume de alint. Când Arghezi a scris „De-a v-aţi ascuns" ne-a pregătit spunându-ne că moartea „e un joc viclean pentru bătrâni" şi chiar şi aşa cu patimă l-a blestemat „Arde-l-ar focul!"
Ce blestem am putea arunca noi ca ea, moartea, să nu mai poată atinge mai ales pe copii? Ce revoltă să manifestăm când mor copiii? Ce păcăleală am putea construi ca ea să nu poată atinge copii? Ce mistere să descifrăm ca ea să fie învinsă? E suficient să plângem, să ne îmbrăţişăm, să căutăm, să alergăm, să iubim, să credem, să mângâiem, să învăţăm, să vorbim, să îngrijim, ca să învingem spaima groaznică din sufletele conştiente de firescul momentului, pe care, cu speranţă, îl dorim cât mai târziu şi în momentul potrivit? Care ar fi? ...O luptă tăcută cu boala, cu lacrimile mamei, ce caută cu disperare o soluţie salvatoare în ochii, în inima şi mintea medicilor, poate să adune energiile divine în jur şi să salveze un suflet?

Anii de chin, profesionalismul a zeci de medici, cu pumnii strânşi a luptă, dar nu dumnezei, milioane de lacrimi şi rugăciuni, mii de vorbe din mângâietoarea speranţă, pariuri cu viaţa, mâini blânde şi curate, rugându-se pentru colegul lor, Ionuţ, toate astea s-au închegat pentru a salva un suflet de copil. Am simţit aceste mii de bucăţi de suflet strânse într-o inimă: părinţi, profesori, copii, medici, asistente. Solidaritatea e singura noţiune abstractă care uneşte, coagulează oameni care nu se cunosc, dar care au un gând: salvarea unui om, un ideal.

Ni se strânge sufletul a lacrimi de neputinţă, adunaţi în jurul dorinţei de a învinge moarte pentru un copil de 13 ani. Nu e nevoie de moarte să fim buni; mă cutremură gândul că suntem solidari târziu, sau mult prea târziu.

Şi Doamne, copiii sunt nevinovaţi... Poate arunci o privire şi faci un gest de salvare a miilor de copii din spitale şi din chimio-terapii! Un gest divin ne-ar face să nu mai trăim neputinţa propriilor noastre gânduri şi fapte! Un gest ar şterge suferinţa despărţirii părinţilor de copii!

Când mor copiii, îngerii înţepenesc!"

Dir adj. prof. Emilia Meiroşu