Razii în trafic ale poliţiştilor. 80 de autovehicule au fost oprite şi verificate, iar 10 şoferi au fost testaţi alcoolscopic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat mai multe verificări în ceea ce priveşte respectarea regulilor de circulaţie, dar şi pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

Duminică, 15 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier Brăila şi Poliţiei oraşului Ianca, sprijiniţi de jandarmi au efectuat mai multe razii, raza judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ.

De asemenea, oamenii legii au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere grave.

”Pe timpul activităţilor au fost verificate 10 societăţi comerciale, legitimate 114 persoane şi oprite în trafic şi controlate 80 de autovehicule, 10 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 16 contravenţii, dintre care 11 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, trei la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi una la un alt act normativ.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite