Primăria nu se mai ajunge cu banii. Sumele care vin de la bugetul naţional sunt din ce în ce mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acoperirea cheltuielilor cu asistenţa socială şi cu cofinanţarea proiectelor începute pe bani europeni va fi o adevărată provocare pentru administraţia locală. Sumele care vin de la bugetul naţional sunt mai mici decât cele de anul trecut, în condiţiile în care cheltuielile au crescut.

Edilul şef se întreabă cum va reuşi să se achite de obligaţiile pe care le are administraţia locală pe partea de asistenţă socială atât timp cât cerinţele au crescut, iar banii s-au împuţinat. „Anul trecut am cheltuit 111 miliarde lei vechi pentru persoanele cu dizabilităţi. Din aceştia, 66 au venit de la bugetul naţional. Acum avem doar 49 de miliarde de la nivel naţional, iar cheltuielile au rămas aceleaşi, dacă nu chiar au crescut. Sumele alocate pentru asistenţă socială sunt mici într-un an în care nevoile sunt mai mari. Totul se aruncă în curtea administraţiei locale", a spus Simionescu.


Lucrurile stau foarte prost şi atunci când vine vorba de respectarea obligaţiilor asumate în contractele cu finanţare europeană. Proiectele de reabilitare care se derulează pe bani europeni, cu cofinanţare din partea administraţiei locale, trebuie duse până la capăt, chiar dacă ele au fost semnate într-o perioadă în care banii de la Guvern erau mai mulţi, iar acum situaţia s-a schimbat la 180 de grade. „Când discutăm despre buget trebuie să luăm în considerare şi contractele multianuale. Când facem o planificare, o facem pe veniturile pe care le ştim în acel an. Dacă în fiecare an lucrurile se modifică...", a mai spus Simionescu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite