Podul peste Dunăre de la Brăila, un nou pas important: constructorii montează tablierul care susţine şoseaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierul Podului Suspendat de la Brăila, sursa: Radu Aramă
Şantierul Podului Suspendat de la Brăila, sursa: Radu Aramă

O nouă etapă importantă pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila. Constructorii vor ridica primul segment de tablier metalic din cele 86 care vor forma structura suprafeţei de rulare. În plus, pe şoseaua Galaţi-Brăila, care trece prin zona santierului, vor fi impuse restricţii de circulaţie.

Reprezentanţii Asociaţiei „Pro Infrastructura” anunţă că pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, constructorii se pregătesc să ridice primul segment de tablier metalic din cele 86 care vor forma structura suprafeţei de rulare.

 „Constructorii se pregătesc să ridice primul segment de tablier metalic din cele 86 care vor forma structura suprafeţei de rulare. Toate au fost executate <peste drum> la şantierul naval VARD Brăila. Antreprenorii au o ţintă ambiţioasă de a ridica şi suda două segmente în fiecare zi dar, chiar dacă nu o vor atinge, toată operaţiunea poate fi gata în două-trei luni. Din acel moment podul intră în linie dreaptă.

Cerem celor de la WeBuild şi oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să facă toate demersurile necesare deschiderii circulaţiei pe pod, pe varianta de sud (Măcin), până cel târziu în decembrie 2022”, transmit reprezentanţii Pro Infrastructura. 

Trei luni de restricţii de circulaţie pe digul Galaţi-Brăila

Pentru montarea segmentelor de tablier, timp de aproximativ trei luni, pe şoseaua dig Galaţi-Brăila vor fi restricţii de circulaţie.

„Începând cu data de 12.02.2022, pe şoseaua dig Brăila-Galaţi, în zona ancorajului pod Brăila-respectiv accesul constructorului către turnul Braila, vor fi impuse restricţii de circulaţie prin limitarea vitezei şi devierea tuturor vehiculelor prin <drumul de serviciu> construit provizoriu. Aceste restricţii vor fi menţinute până la finalizarea montării segmentelor de tablier, aproximativ trei luni de zile”, a anunţat Esanu Viorel, reprezentant constructor. 

drum

 Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai scump pod construit vreodată în România. 

Construcţia face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri. Potrivit datelor tehnice, firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunăre vor avea o lungime de 81.000 de kilometri.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul tulcean. Este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa, ca dimensiune. 

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii. 

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie. Investiţia se ridică la aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională. 

Vă recomandăm şi: 

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri

Orban, la podul peste Dunăre de la Brăila: Eu recunosc intervenţia domnului Tudose, spre deosebire de alţii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite