La 140 de ani de la darea în folosinţă, Gara Brăila se modernizează pe banii Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2012 se împlinesc 140 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Bucureşti - Buzău - Brăila - Galaţi. Gara Brăila este una dintre cele 16 staţii CFR care vor fi modernizate pe bani de la Guvern. Se va lucra în primul rând la peroanele care vor fi la nivelul scării trenului.

Picioare rupte

"Întotdeauna oamenii şi-au rupt picioarele urcând sau coborând din trenuri. Doar pe vremuri, când circula Expressul Pulman, cucoanele şi boierii nu aveau a se plânge pentru că li se punea la oprire o scăriţă din lemn, ceea ce făcea coborârea mai uşoară", ne-a declarat Ionel Mocanu, de 88 de ani, fost ceferist, şef de manevră.

Peroanele vor fi în sfârşit înălţate aşa cum sunt cele de pe Valea Prahovei sau pe magistrala de Constanţa.

image

"Era cazul să se întâmple în final ceva bun. Dintotdeauna am circulat cu trenul. Dar abia acum, în ultimii 2-3 ani, am văzut că se poate păşi din tren, nu doar sări sau coborî anevoios. Am fost la băiat de câteva ori în Germania. El munceşte în Munchen dar, pentru costuri, locuieşte într-o comună aflată la 30 km distanţă de oraş. Acolo, nici în cele mai mici gări nu-ţi rupi picioarele, păşeşti din tren ca la noi la metrou", ne-a declarat Virgil Pană, care tocmai pleca din nou în vizită la băiat.

Cert este că vestea modernizării a fost bine primită nu numai de călători, ci şi de personalul CFR care vede în modernizarea şi dotarea cu vagoane noi şi competitive o posibilă relansare a transportului pe calea ferată, în detrimentul celui auto.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite