INEDIT: Şcoala "Altfel" la Penitenciarul Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la manifestare
Imagine de la manifestare

Clopoţelul "Şcolii Altfel" va suna, pentru prima dată, în data de 2 aprilie 2012. Va suna pentru un altfel de orar; astfel, cele 144 de persoane private de liberatate aflate în custodia Penitenciarului Brăila şi înscrise în anul şcolar 2011-2012 la diferite forme de învăţământ.

Serviciul de Educaţie din cadrul Penitenciarului Brăila în colaborare cu Şcoala generală „Nikos Kazantzakis" Brăila, care desfăşoară atât cursurile primare la forma de învăţământ „A doua şansă", cât şi cursurile învăţământului gimnazial, clasele V-VIII şi Grupul şcolar „C. D. Neniţescu" care desfăşoară cursurile pentru învăţământul liceal, clasele a IX-a şi a X-a organizează o serie de activităţi care exced curriculumul naţional şi care, vor aduce un plus de valoare în ceea ce priveşte spiritul de echipă, de iniţiativă şi nu în ultimul rând, un zâmbet p.p.l şi dascălilor implicaţi.
Pentru persoanele private de libertate activităţile derulate în cadrul acestui program nu pot avea decât consecinţe pozitive,contribuind la îmbogăţirea universului lor cultural şi spiritual, totodată trebuie să reamintim că instruirea scolara si formarea profesionala constituie activitati prioritare care contribuie esential la cresterea sanselor de reinsertie sociala a persoanelor private de libertate.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite