Hoţ internat la Psihiatrie după ce a sărit la bătaie la poliţişti. Furase băuturi alcoolice dintr-un supermarket

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fază aiuritoare pe o stradă din Brăila. Poliţiştii au observat un tânăr care alerga cu câteva cutii de băuturi alcoolice în mână, iar când au încercat să îl oprească, acesta a devenit violent atât fizic, cât şi verbal.

Marţi, 28 aprilie, poliţiştii l-au depistat, în flagrant, şi pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce alerga pe o stradă din municipiu cu trei cutii care conţineau băuturi alcoolice, în valoare totală de 580 de lei.

”Întrucât tânărul a adoptat un comportament violent, atât fizic, cât şi verbal, faţă de acesta a fost luată măsura internării medicale  într-o unitate sanitară de specialitate. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acestea a fi fost sustrase, cu puţin timp înainte, dintr-un supermarket”, a declarat inspectorul Laura Bleciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru furt. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020, privind restricţiile de circulaţie.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite