FOTOREPORTAJ: Lipovenii, comunitatea care a reuşit să păstreze neatinse tradiţiile de sute ani, în prag de Crăciun!
0Oarecum izolaţi şi totuşi atât de bine integraţi în comunitate, lipovenii din Pisc sunt la ceas de rugăciune şi post, în Ajun de Crăciun. Bradul e împodobit, gospodinele frământă cozonacii, în timp ce bărbaţii fug cu bicicletele să mai facă ultimele cumpărături.
Pescari din tată în fiu, lipovenii păstrează cu sfiţenie tradiţiile şi obiceiurile preluate din moşi strămoşi.

În Pisc au trei biserici între care şi o catedrală, monument istoric, aflată aum în reparaţii capitale.

Preotul Alexandrov Costelov spune că biserica este cea care a reuşit să-i ţină uniţi.

Sunt peste 4000 de lipoveni şi reprezintă a doua mare comunitate din România, deşi la recensământ, mulţi dintre ei s-au declarat români.

De altfel, toţi sunt născuţi aici, iar limba pe care o vorbesc este o combinaţie între rusă, slavonă şi română.

Bărbaţii poartă şi acum bărbi lungi. "Aşa ne-a lăsat Domnul", spune preotul Costelov.

Elena Cuzmir are 64 de ani şi, luna trecută, a fost pentru a doua oară în Rusia. De acolo şi-a adus o basma colorată, anume pentru biserică.

Are însă la loc de cinste în casă straiele de biserică şi cele de petrecere.

Femeile măritate din comunitate sunt obligate să-şi acopere părul, iar pe coc, la ceas de sărbătoare, îşi prind un accesoriu special, anume cusut pentru ele: sbornic.





Pe tanti Elena Cuzmir am găsit-o în bucătărie.

Tomai preparase cârnaţii şi se străduia să aprindă candela. "Uleiul ăsta are apă, cred, şi se tot stinge", spune ea oftând zgomotos.


Mai e mult de lucru până deseară. Şi se apucă iute de cozonaci.



Cozonaci în două culori, cu multe stafide şi rahat.


Îi împleteşte cu migală şi apoi îi aşează în tăvi.

Odihneşte cozonacul în cuptor şi apoi iese în poartă. Ilie, bărbatul ei, un lipovean neaoş, e dus cu bicicleta să mai facă nişte cumpărături.


În grabă, omul face haltă în dreptul nostru, îşi trage sufletul şi spune: "Greu traficul".

Râde apoi dezgolindu-şi gingiile de barba albă, de adevărat Moş Crăciun: "E iarăşi Crăciunul. Cum e? Greu. În ţara asta e tot mai greu. Dar noi rezistăm".
Şi tanti Elena ne trage deoparte şi ne mărturiseşte: "De sute de ani noi facem la fel, dar, ştiţi ce-i frumos la noi? Slujba. Postim, ne spovedim, iar când e Crăciunul întâi mergem la biserică şi apoi la masă".

Lipovenii au un singur colind pe care-l cântă doar în prima zi de Crăciun. E un colind lung, de şapte strofe, pe are-l ştie, însă, de la prunc, până la moş cu barba albă.
Străinătatea, cu bunele şi relele ei, a venit şi peste lipoveni. Soţii Cuzmir au o fată plecată în Italia. Ca ei, mulţi lipoveni şi-au văzut copiii plecaţi şi nu o dată i-a încercat gândul că obiceiurile astea sănătoase ar putea dispărea.
"De Crăciun, să ştiţi, în prima zi, vin copiii la părinţi, se reuneşte familia, apoi finii la naşi, e sărbătoare şi în suflete nu numai pe masă", ne povesteşte tanti Elena, în timp ce-şi şterge cu şorţul o lacrimă din coada ochiului.


Aceştia sunt lipovenii Brăilei, o comunitate aparent închisă, dar cu suflet mare.

