Cum sunt trimişi pe coclauri străinii care ajung în Brăila. Un centru de promovare turistică laudă un lac fără loc de cazare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de Informare Turistică va fi inaugurat oficial pe 8 martie   FOTO Florentin Coman
Centrul de Informare Turistică va fi inaugurat oficial pe 8 martie   FOTO Florentin Coman

Brăila nu stă deloc bine la capitolul turism, iar autorităţile locale au decis să investească câteva sute de mii de lei într-un centru de promovare şi informare turistică. Este vorba despre un chioşc rotund din lemn şi sticlă, construit cu bani europeni, printr-un program promovat de Autoritatea Naţională de Turism.

Aşa cum prevede proiectul finanţat de Uniunea Europeană, centrul de informare este însoţit de un partener virtual: site-ul www.cniptbraila.ro, care încearcă să prezinte, prin texte şi fotografii, ce are Brăila de arătat turiştilor. Multe dintre informaţiile transmise de acest site sunt eronate. De exemplu, la capitolul "Obiective turistice", subcapitolul "Resurse turistice antropice", turiştii sunt trimişi să viziteze un monument de arhitectură situat în zona periurbană a municipiului Brăila, şi anume conacul Orezeanu, din comuna Traian. Cunoscătorii ştiu că acest conac a fost, într-adevăr, o adevărată bijuterie arhitectonică, însă acum e o biată ruină, cu zidurile dărâmate pe jumătate de hoţii de cărămizi.

La "oferta balneoclimaterică" a împrejurimilor Brăilei site-ul centrului de informare trimite turiştii spre lacul sărat Movila Miresii, pe care îl descrie ca având "apă clorurată, bromurată, sulfurată, sodică şi magneziană cu concentraţie mare, şi cu nămol sapropelic, cu certe calităţi terapeutice".

turbr4

La lacul respectiv turiştii nu vor găsi nicio facilitate de cazare sau tratament deoarece nici autorităţile comunei Movila Miresii şi nici cele judeţene n-au reuşit, în ultimii 25 de ani, să pună temelia unei baze de tratament lângă această adevărată comoară naturală.

Nici în ceea ce priveşte municipiul Brăila informaţiile de pe site-ul Centrului de Informare Turistică nu sunt tocmai complete şi exacte. Turiştii sunt îndemnaţi, de exemplu, să viziteze strada Mihai Eminescu, pentru a admira clădirile cu arhitectură specifică secolului XIX. Nu se specifică, însă, nicăieri că multe dintre aceste clădiri sunt aproape nişte ruine, din cauza indiferenţei cu care au fost tratate în ultimii 30 de ani.

438.169,77 lei noi, atât a costat chioşcul rotund, din lemn şi sticlă amplasat pe Calea Galaţi din centrul vechi al Brăilai. Investiţia a fost realizată cu bani europeni alocaţi prin Axa 5 a Programului Operaţional Regional. În mai multe oraşe din ţară au fost realizate astfel de centre de promovare şi informare turistică. De proiect s-a ocupat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Turism.

Brăila a semnat contractul de finanţare în septembrie 2014, iar contractul de execuţie a lucrărilor a fost câştigat la licitaţie de firma locală „Promotas” SRL. Autorităţile brăilene spun că valoarea iniţială a proiectului a fost de 602.000 lei, însă s-a reuşit să se facă o economie substanţială, astfel că în final s-au cheltuit doar 438.169,77 lei (4,38 miliarde de lei vechi).Primăria Brăila va inaugura oficial Centrul de Informare Turistică în data de 8 martie.

„Centrul de informare de la Brăila va fi un centru atipic faţă de cele existente în alte oraşe. Vom organiza mai multe acţiuni de promovare, pe parcursul anului. Pentru anul în curs avem trei tematici: Sărbătoarea cafelei, cu specificul locului - de exemplu, cafeaua turcească la nisip care se servea pe vremuri la Brăila; Bucătăria brăileană, cu preparate culinare specifice diverselor etnii care convieţuiesc în Brăila; Expoziţie de fotografie. Toate aceste tematici vor avea câte două manifestări pe parcursul anului. Pe 8 martie, la inaugurarea oficială, ne vom axa pe Sărbătoarea cafelei", ne-a informat Camelia Guşatu, directorul Direcţiei pentru Cultură a Primăriei Brăila.

Aceasta invită toate restaurantele şi hotelurile brăilene să trimită Primăriei informaţii actualizate despre ofertele fiecăruia, aceste informaţii urmând a fi folosite pentru tipărirea unor plinte ce vor fi date gratuit tuturor turiştilor care vor trece pragul Centrului de Informare.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite