Brăila:Bebi Turcu omul care a transformat pasiunea pentru calculatoare într-o afacere
0
Este profund pasionat de calculatoare încă din anii de liceu. A dorit să aibă întodeauna calculatorul cel mai performant. Cum şi alţi prieteni îi împărtăşeau dorinţa, a decis că îi poate ajuta
În anii '80 au apărut primele calculatoare de uz personal. Erau practic nişte console pentru aplicaţii foarte simple. Dar reprezentau culmea tehnicii de atunci.
„Eram în clasa a X-a când mi-am făcut primul calculator. La liceu aveam calculatoare «TIM-S» cu o memorie de 64 KB. M-am dus singur la Bucureşti la nişte amici care erau deja studenţi şi datorită lor am reuşit să cumpăr primele componente. Mi-am montat singur calculatorul, un «Cobra». Avea o memorie de 128 KB, ceea ce-l făcea super computer faţă de cele din liceu", îşi aminteşte Bebi.
Colegii au înţeles atunci că Bebi îi poate ajuta şi pe ei să intre în posesia mult doritelor calculatoare.
„Uite aşa am reuşit să fac drumuri regulate la Bucureşti, cumpăram direct de la fabrică , fosta Intreprindere <Calculatorul> kit-uri de asamblat <Cobra>, deoarece acesta se vindea numai aşa. Veneam acasă, le montam, le testam şi gata! Eram de neînlocuit pentru colegi!" povesteşe acum Bebi Turcu.
Pasiune limitată de preţuri
Autodidact, a citit tot ce s-a scris despre calculatoare. Poate tocmai de aceea a vrut să aibă calculatorul cu cea mai tare configuraţie. Din păcate, până prin anii 95-96 componentele nu erau chiar la îndemâna tuturor.
Aşa s-a născut ideea numită şi cunoscută de pasionaţi sub numele de „Nimbus Computers". Într-o perioadă când componentele de calculator comercializate în municipiu atingeau preţuri astronomice, a căutat şi a găsit furnizorii pe care-i dorea.
Astfel, a găsit de unde să cumpere componente la preţuri foarte accesibile. Cum însă nu putea cumpăra piesele decât en gros, i-a venit ideea de a deschide o afacere în domeniu.
„Preţurile foarte joase au fost cele au asigurat desfacerea. În timp, am ajuns să pot evalua componentele astfel că atunci când vine cineva care doreşte un computer, stăm mai întâi de vorbă şi abia după aceea îl configurăm. Nu are sens ca omul să facă un calculator pe care nu-l va folosi la capacitate maximă nicodată", ne-a mărturisit sec Bebi Turcu.
De altfel unul din crezurile sale, izvorât din anii de lucru este că nu se merită să arunci banii pe lucruri inutile.
„Sincer, consider că 90% dintre cei care dau bani mulţi pe laptop-uri ultraperfoamante sunt de fapt nişte fiţoşi care vor să arate doar cât sunt de tari. La un laptop, în afară de memorie şi de Hard Disk, nu poţi înlocui nimic. Deci orice laptop, oricât ar fi de performant, este ca o celulă a timpului. Nu poate fi îmbunătăţit. În timp ce pe un Desktop, oricând poţi schimba o componentă veche cu una nouă", ne-a spus Bebi.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Care este părerea ta despre jocurile pe calculator?
B.T.: Sunt excelente. Nu sunt de acord cu părinţii care nu-şi lasă copiii să se joace. Lăsaţii să intre în lumea virtuală. Eu mă joc pe calculator. Este adevărat sunt conservator, deoarece atunci când îmi place un joc, îl fac trei patru ani, până ajung la perfecţiune. Aşa şi copiii. Jucându-sem, învaţă să atingă perfecţiunea şi dezvoltă o mentalitate de câştigător
Crezi că maşina va depăşi vreodată omul?
B.T. În multe lucruri, calculatorul a depăşit omul. El face calculele instantaneu, nu este afectat de gravitaţie sau de stratul de ozon. Dar nu pot concepe că într-o zi o să aud de o mare operă de artă concepută de un computer. Spun în continuare că un calculator nu-l va depăşi pe „nătărăul" care-l utilizează.
Ce-i place?
În momentele de respiro, când are nevoie să se liniştească de stressul acumulat, se joacă pe calculator. Jocuri simple, care-l deconectează de la necazurile de peste zi. În rest, iubeşte mişcarea, dar cum este prea ocupat cu activitatea desfăşurată s-a limitat doar la jogging. Din primăvară până toamna târziu, aleargă zilnic măcar câte doi kilometri.
Ce nu-i place?
În primul rând sarmalele. Nu îşi explică de ce, dar le detestă. Nu-i pac oamenii care împrumută lucruri şi care uită să le aducă înapoi. Nu-i place neseriozitatea pentru că în afaceri înseamnă pierdere de timp şi bani. Nu-i place pierderea de timp.
PROFIL
Născut : 11 decembrie 1966 la Brăila
Studii: Facultatea de Mecanică Galaţi
Ocupaţia: întreprinzător privat
Familie: celibatar























































