Brăila: Opere de arhitectură lăsate pradă hoţilor! Vezi aici ce s-a ales de două clădiri emblematice ale municipiului/ FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conacul englezesc la incendiu.
Conacul englezesc la incendiu.

Clădirile din centrul vechi al oraşului care au fost revendicate şi încă neatribuite au ajuns pradă boschetarilor şi hoţilor. Jandarmii şi poliţiştii locali au zilnic de-a face cu haite de hoţi de cărămizi şi de fier care devalizează opere unice de arhitectură sau pun la pământ vechi hale industriale.

Din păcate sunt vizate clădiri care erau altădată mândria oraşului. Astfel, din Hotelul Bristol a fost furat tot ce putea fi furat.

Galerie foto aici

Nu au scăpat în primul rând piesele metalice, lucrări rare care nu mai pot fi reproduse dar şi piese de mobilier masiv care au ajuns în sobele celor care sunt asistaţi social dar locuiesc bine mersi, ultracentral.

„Am avut zeci de intervenţii în zonă până când hotelul nu a mai făcut parte dintre obiectivele cărora trebuia să le asigurăm protecţia. După ce noi nu am mai asigurat paza, hoţii au furat tot ce mai putea fi furat", ne-a declarat col. (r) Dumitru Hahui, directorul adjunct al Poliţiei Locale.

În alte situaţii, boschetarii care se instalează în clădirile rămase fără pază distrug, chiar locurile unde se adăpostesc.

Este cazul conacului englezesc situat pe strada Danubiului.

„Clădirea a fost mistuită de un incendiu provocat de persoanele fără adăpost care şi-au găsit culcuş acolo. În ciuda intervenţiei, din clădire practic nu au mai rămas decât pereţii", ne-a declarat maiorul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al pompierilor, care a participat efectiv la stingerea incediului provocat în dimineaţa zilei de 13 ianuarie 2010 şi care a distrus clădirea atădată emblematică.

Lacune legislative

Din păcate autorităţile au mâinile legate din punct de vedere legal în ceea ce priveşte soarta acestor clădiri.
În alte cazuri justiţia încă mai caută soluţii.

„Din păcate în tot acest timp clădirile se degradează. Aşteptăm hotărârea guvernului, care din păcate întârzie, prin care primăriile să poată amenaja faţadele sau clădirile în totalitate urmând ca proprietarii de drept, la momentul oportun să facă plata acestor lucrări", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.

Proprietarii sunt total dezinteresaţi

Multe dintre casele vechi au fost revendicate şi cedate în instanţă.

Clădirile -monument au proprietar sau sunt revendicate de moştenitori în instanţă. De cele mai multe ori nu-i interesează decât să vândă clădirea, la preţ cât mai mare. Din păcate dacă o bucată de faţadă se desprinde şi accidentează un pieton ei sunt buni de plată.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite