Brăila: Meteorologii anunţă ploi torenţiale şi grindină pentru următoarele două zile
0Potrivit unei informări meteorologice emise astăzi de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 16 mai ora 00.00 - 17 mai ora 00.00 vor fi înregistrate averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi vestul Olteniei.
De asemenea, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia şi estul Olteniei astfel de manifestări se vor semnala cu precădere luni seara şi în noaptea de luni spre marţi.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 20-25 l/mp.























































