Băgată la înaintare: Minoră cercetată pentru introducerea de obiecte interzise în penitenciar
0
Dispecerul de serviciu din cadrul Penitenciarului Brăila a sesizat telefonic la Poliţia Municipiului Brăila faptul că o tânără a introdus în penitenciar obiecte interzise.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, la orele 8.00, o brăileancă de 17 ani a venit în vizită la vărul ei, deţinut în penitenciar şi a introdus ilegal un display din plastic pentru telefon mobil, care a fost găsit în cavitatea bucală a arestatului, în urma controlului corporal efectuat asupra acestuia.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru introducere de obiecte interzise în penitenciar, faptă prevăzută şi pedepsită de Art.74^2, din Legea 275/2006 (modificată), privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.























































