Tragedia tăcută a refugiaţilor care nu pot nici măcar să-şi rostească numele. Au fugit de război 1.500 de kilometri

0
0
Zeci de refugiaţi ucraineni cu deficiente de auz au fost cazaţi la Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache
Zeci de refugiaţi ucraineni cu deficiente de auz au fost cazaţi la Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

La graniţa cu Ucraina sunt refugiaţi îşi poartă suferinţa în tăcere. Este vorba despre sute de ucraineni surdo-muţi care, la fel ca ceilalţi, sunt nevoiţi să fugă din calea războiului. Pentru ei povara este de două ori mai grea, atât pe drum, dar mai ales la punctele de trecere ale frontierei.

Pentru ucrainenii care au fugit de război, drumul către graniţa NATO a fost un infern. Mulţi au lăsat acasă părinţi, bunici, soţi sau fraţi şi au plecat cu un minim necesar pentru a se pune la adăpost. Fiecare refugiat care a trecut prin vama de la Siret, sau a ajuns prin Republica Moldova, în punctele vamale de la Stânca şi Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, purta cu sine o dramă personală şi familială. 

Sunt însă şi sute de refugiaţi care sunt condamnaţi să trăiască această suferinţă în tăcere. Este vorba despre surdo-muţii ucraineni care au fugit din zonele fierbinţi ale războiului dintre Rusia şi Ucraina. Fără să poate vorbi şi auzi, drumul acestora, dar mai ales trecerea prin punctele de frontieră s-a dovedit de două ori mai grea decât a celorlalţi.

 În plus, numărul interpreţilor care să-i poată ajuta, mai ales pe cei fără acte, prezenţi la vamă este foarte redus. Numai în judeţul Botoşani, au ajuns aproape o sută de refugiaţi cu deficienţe majore de auz, fiind preluaţi de doi angajaţi ai Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, filiala Botoşani, şi ajutaţi să găsească un loc de odihnă şi mâncare. Mulţi dintre aceşti refugiaţi speciali, au ajuns la Botoşani, cu copii, animale de companie şi doar cu hainele de pe ei. 

Peste 1500 de kilometri parcurşi în două zile, cu un bebluş de o lună

Maria este o tânără ucraineană din Harkov, cu deficienţe severe de auz. Este mama a doi copii, iar cel mai mic are doar o lună de zile. Practic, abia a ieşit din Maternitate când s-a dezlănţuit iadul asupra Harkov-ului.  A văzut de la geamul casei cum un proiectil rusesc a lovit oraşul. 

A încărcat ce a putut în maşină, şi-a luat copiii şi a fugit. În 48 de ore a străbătut 1.500 de kilometri cu speranţa că-şi va salva copiii de război. Aşa a ajuns la Botoşani. Fără să poată vorbi trecerea prin punctul de frontieră a fost un calvar.  A avut însă noroc de Petru Solonariu şi Daniel Hliban, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Surzilor de la Botoşani. 

refugaiti 2

Olga şi fetiţa ei au fugit de bombardamentele din Harkov FOTO Cosmin Zamfirache

Cei doi au stat în vamă zile în şir, tocmai pentru a-i ajuta pe surdo-muţi să se descurce. Maria a fost cazată împreună cu copii la sediul asociaţiei. A primit o masă caldă şi a avut ocazia să se odihnească.

„Am doi copii, inclusiv un bebeluş de o lună. Când am văzut prima rachetă căzută în Harkov, am fugit împreună cu mama şi copiii. Două zile am făcut pe drum.  A fost foarte greu fiindcă magazinele fie nu aveau marfă, fie erau închise, fie distruse. Nu aveam de unde să i-au mâncare, scutece sau lapte. Mă bucur că suntem bine. Nu ştim exact încotro mergem. Avem cunoscuţi în Franţa. Poate ajungem în Paris sau la Nisa ”, ne povesteşte ucraineanca, prin intermediul interpretului.

De la naţionala de baschet a Ucrainei, în centrul de refugiaţi

Alături de Maria, a venit şi Olga Kalchenko, tot din Harkov. Este mama unei fetiţe şi nu aude. A simţit doar vibraţiile bombardamentelor asupra oraşului şi a fost ajutată de vecinii ei, auzitori, să fugă. A apucat să plece doar cu hainele de pe ea, inclusiv o bluză de trening cu culorile naţionale ale Ucrainei. Pentru Olga, această bluză reprezintă mult. Şi asta fiindcă acum câţiva ani, făcea parte din naţionala de baschet feminin a  Ucrainei, în competiţiile destinate surzilor.  Era una dintre cele mai bune jucătoare de atac. 

Acum se află însă într-un centru pentru refugiaţi de la Botoşani şi vrea să plece cât mai departe de ameninţarea războiului. „A fost un drum foarte, foarte greu. La vamă infernal. Eu am simţit doar vibraţiile bombardamentelor. M-au ajutat vecinii. Ei aud. Şi am plecat cu fetiţa. Am rămas doar cu ce avem pe noi. Dar acum suntem liniştite. Este cald şi ne-am putut odihni”, precizează ucraineanca. 

„Sunt situaţii dramatice”

Alături de Maria şi Olga, la Botoşani au ajuns numai miercuri, încă 53 de refugiaţi surdo-muţi. Toţi au au fost aduşi de Petru şi Daniel de la Asociaţia Surzilor. Tot ei au reuşit să-i ajute să treacă prin vamă şi să se organizeze. Ei erau singurii interpreţi la un volum uriaş de refugiaţi. Situaţia este cu atât mai grea cu cât limbajul mimico-gestual ucrainean este diferit de cel românesc.  Petru a învăţat în numai două zile, multe elemente din limbajul mimico-gestual folosit în Ucraina şi reuşeşte să-i ajute eficient. 

„ Este foarte greu pentru o persoană care nu aude, nu poate vorbi şi mai ales nu are acte, tocmai fiindcă a fost surprinsă de război. Pe partea ucraineană nu a avut cine să discute cu ei. Au stat foarte mult în vamă, pe frig, pe ploaie. Am auzit că o femeie a pierdut sarcina. Doar eu şi Daniel eram în vamă care cunoşteam limbajul mimico-gestual care să-i îndrumăm. Şi noi îi preluam pe toţi. Când au ajuns aici doreau doar să doarmă, atât erau de frânţi”, spune Petru Solonaru. 

refugiati surzi 1

 Refugiaţi la Asociaţia Naţională a Surzilor filialala Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

Partea cu actele este cea mai grea pentru surzi. „Trebuie neapărat să treacă prin toate formalităţile de a cere azil. Dacă nu-i ajută nimeni este greu. Numai ieri în Vama Siret am asistat patru persoane surde din Ucraina tocmai pentru a primi aceea hârtie temporară, până la eliberarea paşaportului biometric.  

Singura posibilitate pentru ei, este să ceară azil în România. Majoritatea nu vor să rămână în România  în sensul că sunt aprea aproape de zona de conflinct. Ei vor să fugă. Sunt foarte speriaţi. Sunt situaţii dramatice. În primul rând, limbajul mimico-gestual ucrainean este total diferit de cel românesc. Există un limbaj internaţional, dar foarte puţini îl cunosc. Mai mult decât atât, cu ei nu pot dacticla, pentru că ei au alfabet chirilic. Foarte mult contează mimica feţei, gestica, anumite semne pe care le ştiu şi auzitorii, sus-jos, îţi este foame, sete”, spune Daniel Hliban. 

La Botoşani au ajuns două valuri de refugiaţi surdo-muţi, o parte fiind cazaţi la un hotel de la marginea Botoşaniului, iar ceilalţi în sediul asociaţiei sau diferite locaţii. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Medicii români sunt pregătiţi să ajute femeile însărcinate refugiate. Primul copil ucrainean este aşteptat curând să se nască în Bucureşti

78 de centre temporare de plasament pentru refugiaţi au fost deschise în Republica Moldova 

Botoşani


Ultimele știri
Cele mai citite