Medicii români sunt pregătiţi să ajute femeile însărcinate refugiate. Primul copil ucrainean este aşteptat curând să se nască în Bucureşti

0
0
femeie însărcinată

Dr. Hadi Rahimian, medic primar de obstetrică-ginecologie spune că în jur de 20 de pacienţi din Ucraina sunt îngrijiţi  gratuit la reţeaua privată, Regina Maria. Printre cei îngrijiţi sunt şi mai multe femei însărcinate. O doamnă urmează în câteva zile să nască o fetiţă la unitatea sanitară din Băneasa. Familia din Bucureşti care a primit femeia însărcinată în gazdă, alături de copilul ei de 9, ani a povestit News.ro cum s-a întâmplat totul.

„Un gest mic din partea noastră, a românilor, contează enorm pentru cei care au fost nevoiţi să-şi lase în urmă familiile şi să plece la drum doar cu o geantă în mână. Soţul meu a fost la graniţă să ducă nişte ajutoare şi s-a întors acasă cu o femeie însărcinată, plecată din calea războiului, împreună cu copilul ei de 9 ani. I-am primit la noi acasă şi îi îngrijim cum putem, însă sarcina ei avansată necesită o îngrijire specială şi am vrut să ne asigurăm că este totul bine. Am văzut o postare pe Facebook prin care Regina Maria anunţa că oferă susţinere pentru toţi cei care vin din Ucraina şi a doua zi ne-am dus la un control medical unde medicii au făcut consult, investigaţii şi analize şi ne vor sprijini şi la naştere, dacă ea va naşte în România.’’, spune Ileana, gazda uneia dintre paciente.

„Noi din primele zile când a început acest atac al Rusiei asupra Ucrainei am început diverse acţiuni.

Când am văzut că vin valuri de refugiaţi, ne-am dat seama că o să fie nevoie foarte probabil şi de îngrijiri şi în România. Noi suntem doar o parte din tot ce se întâmplă, sunt copii care sunt internaţi la alte spitale din reţea, care au profil de pediatrie, a fost deja operată din ce am înţeles o pacientă oncologică, din partea firmei şi a medicilor totul se face pro bono.

Noi la spitalul nostru din Băneasa am avut mai multe paciente care au venit, au fost consultate şi sunt o parte dintre ele care vor naşte la noi. Suntem pregătiţi să le primim cum se cuvine, sunt oameni care au suferit din cauza războiului şi au nevoie de ajutorul nostru”, a spus medicul.

Mai multe femei însărcinate au găsit sprijin la medicii români

„Din ce am înţeles de la colegii care au consultat ele au fost mai multe zile pe drumuri, vreo 4-5 zile pe drumuri din momentul în care au plecat din locul în care stăteau, două persoane sunt chiar din Kiev şi alte două sunt de undeva de la 150 de kilometri de graniţa României.

Au venit cu maşina, una dintre ele a rămas fără combustibil, au schimbat mai multe mijloace de transport până când au ajuns în România.

Prin gazdele lor şi prin faptul că noi pe Facebook am anunţat că oferim ajutor au aflat că pot beneficia de ajutorul spitalului nostru.

Una dintre doamne foarte probabil că va naşte într-o săptămână, 10 zile la noi. Prima care se va naşte va fi o fetiţă.

Totul s-a întâmplat atât de repede, nu au avut timp să proceseze chiar aşa, în detaliu, tot ce s-a întâmplat. Primul impact este cel al unor mame speriate care sunt speriate nu numai pentru ele, ci pentru copiii pe care îi poartă şi este normal ca în clipa în care ajung într-un loc liniştit să fie foarte fericite că au parte de îngrijirea necesară.

Dar să vedem ce urmează pentru că ele vor avea nevoie de îngrijiri şi după aceea, este nevoie de o activitate socială intensă şi din partea oamenilor, românilor, guvernamental, non guvernamental, trebuie să punem toţi umărul şi să le ajutăm cât se poate de mult. Asta este după mine primul război mare pe care îl vedem aşa aproape de casă, ca să spun aşa, dar în afară de asta mai sunt şi alte războaie care sunt în derulare şi noi nu prea ştim despre ce este vorba.

Personal am văzut această doamnă care a venit la noi la spital, eu nu le ştiu limba, dar avem colegi care ştiu foarte bine limba, pentru că sunt din Ucraina şi lucrează la noi de mai mult timp, şi i-am rugat pe ei, ca să se simtă mult mai în largul lor, cu discuţii în limba maternă, ei mi-au povestit despre cazuri.

Această doamnă are 35 de ani şi are aproape 40 de săptămâni de sarcină. Probabil că va naşte zilele acestea”, a explicat dr. Hadi Rahimian.

Pacienţii îngrijiţi vor beneficia şi de ajutor psihologic. 

„Noi avem la spital psihologi tot timpul şi pentru cazurile noastre, cu atât mai mult dacă este nevoie de ajutor pentru pacientele care vin din Ucraina. Datoria noastră atât ca medici cât şi ca oameni este să facem să le fie viaţa cât mai uşoară, cât stau la noi, nu vreau să folosesc cuvântul refugiaţi, mie mi se pare cam dur, ca musafiri la noi, trebuie să avem grijă de ei, cât putem trebuie să deshidem un orizont nou pentru ei, să vadă viitorul cât se poate de luminos”, a declarat Dr. Bogdan Tănase, managerul Institutului Oncologic Bucureşti, care a  explicat News.ro că unitatea sanitară este pregătită să preia pacienţi oncologici din Ucraina.

„Am avut o singură solicitare până acum pentru o pacientă cu neoplasm de sân şi aşteptăm restul solicitărilor. Dânsa şi-a exprimat dorinţa, ne-a trimis un mail să o tratăm şi i-am transmis să vină pentru consultaţie şi să vedem despre ce este vorba.

 De asemenea aşteptăm normele de aplicare ale Hotărârii de Guvern în baza căreia să putem oferi tratamente oncologice pacienţilor oncologici pe care urmează să-i tratăm.

S-a discutat în consiliul medical, s-a discutat în consiliul director şi suntem pregătiţi. Materiale sanitare, medicamente, avem tot ce ne trebuie pentru a trata”, a mai explicat Dr. Bogdan Tănase. 

Medicii de la Maternităţile Polizu – INSMC Alessandrescu-Rusescu au anunţat că se vor implica activ în ajutorarea refugiaţilor 

De asemenea şi un grup de medici din cadrul Maternităţii Polizu – INSMC Alessandrescu-Rusescu a anunţat recent pe Facebook că doreşte să se implice activ în ajutarea refugiaţilor ucraineni. Medicii au anunţat că vin în sprijinul femeilor însărcinate care au fost forţate să îşi părăsească ţara. În echipa de medici există colegi care cunosc limba ucraineană şi care pot facilita comunicarea cu aceste paciente, având posibilitatea să ofere astfel sfaturi medicale şi acces la servicii medicale de specialitate. În postarea făcută de grupul de medici există şi un număr de ajutor. 

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri