Florin Manole îl acuză pe Dragoş Pîslaru că minte în chestiunea sporului de dirigenţie din proiectul legii salarizării
0Fostul ministru al Muncii Florin Manole a declarat, marţi, 2 iunie, că afirmaţia ministrului interimar Dragoş Pîslaru, că sporul de dirigenţie lipsea din proiectul legii salarizării, pe care l-a primit la plecarea PSD din Guvern, este falsă şi i-a transmis să nu facă un concurs de populism şi să nu încerce să facă promisiuni electorale. El îl acuză pe Pîslaru că nu a fost de acord cu acest spor de dirigenţie, în discuţiile cu partidele.

”Am văzut în zilele trecute o declaraţie făcută de domnul Pîslaru, referitoare la aşa-zisul spor de dirigenţie, un subiect extrem de important pentru sistemul de educaţie preuniversitar, pentru că este vorba despre zeci de mii de diriginţi din această ţară care, în completarea veniturilor lor salariale, beneficiază de acest drept. Domnul Pîslaru se referea la sporul de dirigenţie ca la ceva ce trebuie reparat şi adăugat, pentru că lipsea din proiectul pe care l-a primit la plecarea Partidului Social Democrat din guvern. Lucrul ăsta este fals şi motivul acestei declaraţii este de a restabili adevărul, şi anume, sporul de dirigenţie s-a aflat între propunerile noastre pentru a se acorda şi în următoarea lege a salarizării”, a spus Florin Manole la Parlament, potrivit News.
El precizat că, mai mult decât atât, la masă cu toţi liderii trimişi de partide pentru a discuta părţile tehnice ale consensului pe care l-au semnat cu toţii, a insistat pentru sporul de dirigenţie să rămână, chiar dacă are un impact bugetar mare, tocmai pentru că are un impact social semnificativ.
”La acea discuţie, domnul Pîslaru nu a fost de acord, aşa cum n-a fost de acord nici cu sporul de doctorat, chestiune pe care chiar a exprimat-o public în urmă cu câteva zile. N-a fost de acord, pentru a se răzgândi, după câteva zile, în cursul negocierilor cu sindicatele din educaţie. E foarte bine că a revenit la idei mai bune, e foarte bine că a ajuns la concluzia la care eram şi noi cu două, trei săptămâni în urmă, dar ar trebui să admită şi să o facă onest şi clar că sporul de dirigenţie era în proiectul pe care l-am lăsat, pentru că era un spor important pentru cadrele didactice şi să nu facă un concurs de populism, să nu încerce să facă promisiuni electorale, pentru că scopul consensului nostru nu era să avem un concurs de amendamente, ci să păstrăm o coerenţă şi o decenţă în discursul public, referitor la acest proiect”, a subliniat fostul ministru al Muncii.
Manole a mai arătat că nu ar fi făcut această declaraţie dacă ministrul Dragoş Pîslaru nu ar fi dezinformat spunând că face o îmbunătăţire a proiectului cu acest spor.
”Nu, sporul de doctorat era la fel ca şi sporul de dirigenţie în proiectul pe care îl am lăsat”, a completat el.
Despre gradaţia de merit care dispare, Florin Manole a afirmat că ”sunt multe sporuri care dispar şi multe beneficii care sunt integrate în baza salarială, astfel încât venitul angajatului să nu scadă”.
”Diferenţa semnificativă până la acest moment, vedem cum vor evolua negocierile şi discuţiile, era referitoare la dirigenţie, pentru că sunt zeci de mii de profesori din această ţară, din sistemul preuniversitar care are cel mai mult nevoie de sprijin, care beneficiau de acest spor şi care trebuie să beneficieze în continuare de acest suport financiar”, a afirmat el.
Dragoş Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a prezentat concluziile preliminare, după primele consultări pe legea salarizării, care trebuie adoptată și pusă în aplicare până la 31 august.
Într-o postare pe Facebook, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, explică faptul că observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi operate corecții, însă subliniază că exclude o negociere a salariilor din sistemul public.
În opinia sa, multe dintre aceste discuții ar fi trebuit să aibă loc cu ani în urmă şi că, dacă legea salarizării ar fi intrat în vigoare în 2023, așa cum fusese prevăzut inițial, lucrurile ar fi fost mult mai simple acum, când România trebuie să reducă deficitul bugetar, să respecte limite fiscale stricte și să recupereze întârzierile acumulate în implementarea reformelor asumate prin PNRR.























































