Sărbătorile durerii pentru victimele violenței domestice. Mame tinere alungate cu tot cu copii
0În multe cazuri în comunitățile sărace din județul Botoșani, sărbătorile de iarnă nu au venit cu bucurie. Centrul amenajat de DGASPC pentru victimele violenței domestice se umple, în fiecare iarnă cu mame tinere alungate de acasă sau bătute.
Dacă pentru mulți români, luna decembrie și începutul noului an este un prilej de bucurie, comuniune și speranță, pentru sute de femei, de la țară, din județul Botoșani, iarna este un sezon al disperării și al durerii.
Este vorba despre victimele violenței domestice, a abuzurilor repetate la care sunt supuse de concubini sau soți, violenți și vicioși. Dacă multe îndură în tăcere și își trăiesc dramele între cei patru pereți ai caselor de chirpici, altele împinse de cea mai cruntă disperare ajung să apeleze la autoritățile statului pentru a-și salva în special copii dar mai ales pentru a găsi un acoperiș deasupra capului în cel mai rece sezon din an.
Sororitatea durerii la Centrul Maternal
Pentru femeile cu copii care ajung în situații limită, fie sunt abuzate constant, fie sunt efectiv alungate de acasă există în municipiul Botoșani un centru maternal coordonat de DGASPC Botoșani.
Aici mamele cu copii pot fi cazate în regim de urgență timp de șase luni. În mod excepțional mamele minore beneficiază de un an de cazare. Aici sunt hrănite, îngrijite și consiliate. De cele mai multe ori femeile abuzate, cu copii, ajung aici sfătuite de asistenții sociali de la primăriile din județ.
Camelia Popa, șefa centrului, spune că are mereu femei cazate aici, victime ale abuzurilor sau în cazul minorelor alungate de părinți. Mai ales iarna, când temperaturile sunt scăzute, centrul se umple. În momentul de față sunt șapte tinere cu 12 copii aflați în grija statului, victime ale abuzurilor. Majoritatea sunt din mediul rural, din familii sărace, cu copii rezultați în urma relațiilor de concubinaj. Cei mai mulți dintre copii nici măcar nu sunt recunoscuți de tată.
„În perioada de toamnă-iarnă se aglomerează centrul. Sunt mame tinere, mame minore, în general necăsătorite, din medii defavorizate. Mame ai căror copii nu le este recunoscută paternitatea, mame care sunt în relații de concubinaj. Încercăm să le oferim mamelor toate condițiile necesare pentru a îngriji copilul. Lucrăm pentru dezvoltarea deprinderilor parentale. Încercăm să le convingem să nu abandoneze copilul. Au parte de consiliere”, spune Camelia Popa, șefa centrului.
„Mama a murit, tata bea mult”
Toate cele șapte mame tinere adunate la Centrul Maternal au o viață de chin. Două dintre ele sunt mame minore. Una dintre acestea are doar 15 ani și efectiv a fost renegată de familie. Nu avea încotro să meargă. ” Mama nu a venit deloc, bine că sunt în siguranță. Am două săptămâni de când am născut și nu a venit deloc mama. Eu am 15 ani și nu am nimic de muncă. Nu am din ce trăi”, spune tânăra. O altă adolescentă tot de 15 ani, a ajuns cu copilul de 5 luni, în centru, din cauza abuzurilor. Acasă nu mai are decât un tată cufunat în alcool.
” Mama este decedată și tata este consumator de alcool. Și nu aș putea să mă duc acasă. Aici învăț multe lucruri despre mine, despre copil. Mă simt ca într-o familie. Că toate avem durerea asta mare și ne alinăm una pe alta”, spune copila devenită mamă. Alte mame tinere ajung pur și simplu fiindcă nu mai pot îndura bătăile. Se tem și pentru siguranța copiilor. În plus, iarna nu au unde se adăposti. ”Dacă îl apucă eu ce fac? Vara mai fugi, mai iei copiii și fugi. Dar iarna?”, spune o altă tânără. Numai în anul 2021 au fost înregistrare la Poliție peste 1000 de cazuri de violență în familie, în județul Botoșani.