Locul din România cu drumuri complet asfaltate și case pentru toată lumea. Ce facilități are în 2025 un orășel de la capătul României

0
Publicat:

Un mic oraș din nordul extrem al Moldovei este una dintre puținele localități din România care are drumurile asfaltate în proporție de sută la sută. Este vorba despre Săveni, orașul care în ultimul deceniu a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă cu ajutorul fondurilor europene și guvernamentale.

Săveni este orașul cu toate străzile asfaltate FOTO Cosmin Zamfirache
Săveni este orașul cu toate străzile asfaltate FOTO Cosmin Zamfirache

Este foarte greu de găsit o așezare urbană în România, inclusiv în marile orașe, în care toate străzile, inclusiv cele din zonele mărginașe, să fie asfaltate. Ei bine, minunea s-a petrecut într-un orășel de provincie situat în nordul extrem al României, în județul Botoșani. Se numește Săveni și a fost unul dintre cele mai sărace și indezirabile orașe din România, în urmă cu 15 ani. La origini târg, dominat de comerțul evreiesc, în secolul al XIX-lea, Săveniul se conturează în 2025 ca o mare surpriză urbană provincială, cu facilități extraordinare mai ales pentru tinerele familii. 

De la târg prosper la ruină apocaliptică post-comunistă

Săveniul este situat la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoșani în partea de nord-est a Câmpiei Moldovei. Așezat la răscrucea unor vechi drumuri comerciale, cele care străbăteau Valea Bașeului și Valea Prutului, Săveniul este atestat prima dată în 1546 în timpul domniei lui Petru Rareș. În anul 1818 devine târg prin hrisovul lui Scarlat Callimachi și dobândește dreptul de a ține 12 iarmaroace anual. În această perioadă, în târg se așează o puternică comunitate evreiască care dezvoltă comerțul și meșteșugurile. Tocmai de aceea, la mijlocul secolului al XIX-lea, Săveniul devine „capitala” Plasei Bașeu.

După 1940, comunitatea evreiască aproape dispare la Săveni iar localitatea devine comună. Abia în 1968 și datorită fabricii de cașcaval care livra marfă la export, Săveniul dobândește statutul de oraș. Cașcavalul de Săveni a rămas un brand și astăzi, recunoscut la nivel european. Cu toate acestea în perioada comunistă vechiul târg decade. După 1990, Săveniul devine aproape un oraș fantomă bântuit de șomaj, maidanezi și sărăcie. Un oraș numai cu numele în care lumea trăia mai rău ca la țară. Tinerii au plecat în valuri, mulți nu s-au mai întors niciodată. Părea un oraș condamnat, fără niciun viitor.  Era locul unde puțini români și-ar fi dorit să trăiască. 

„Probabil avem peste sută la sută”

Acum un deceniu s-a produs minunea în câmpia Bașeului, iar Săveniul s-a transformat radical. Dintr-o catastrofă post-comunistă a devenit un orășel provincial tot mai cochet. Pietonalul a fost modernizat, a apărut iluminat stradal peste tot, clădirile în care funcționau instituțiile au fost reabilitate, la fel și școlile, grădinițele, inclusiv Liceul „Mihai Ciucă” din Săveni, singurul care deservește o populație școlară impresionată din zona de nord-est a județului.

Dar mai mult ca orice, Săveniul este probabil singurul orășel de provincie care are asfaltate toate drumurile. Mai lipsesc doar trei kilometri în zonă inundabilă. Se compensează însă cu drumuri asfaltate care duc inclusiv către exploatațiile agricole. „Am vreo 5-6 case care nu au asfalt în fața porții, dar probabil avem peste sută la sută având în vedere că am asfaltat chiar și drumurile care ies în câmp. Aceste drumuri duc către ferme agricole, exploatații. Orașul a cunoscut într-adevăr o schimbare spectaculoasă dar una dintre principalele priorități au fost reabilitarea tuturor drumurilor în așa fel încât nicio persoană să nu fie vitregită din acest punct de vedere. Drumurile arată foarte bine. Am început asfaltarea lor din anul 2016 și am ajuns acum la 80 de kilometri de asfalt”, spune Relu Târzioru, edilul din Săveni.

În plus, drumurile sunt reparate și modernizate la intervale regulate, pentru a asigura o infrastructură impecabilă.

Drumuri din Săveni FOTO Cosmin Zamfirache
Drumuri din Săveni FOTO Cosmin Zamfirache

„În scurt timp intră în reabilitare strada Ștefan cel Mare și Independenței pe drumul strategic. Cred că va fi cel mai modern drum din orașul Săveni. Și bineînțeles drumurile care leagă strategicul vor fi modernizate acolo unde este nevoie”, adaugă edilul.

De orașul Săveni aparțin cinci sate: Bodeasa, Bozieni, Chișcăreni, Petricani și Sat Nou. În toate aceste comunități este asfalt peste tot. Inclusiv pe drumurile care leagă satele de orașul Săveni. Pe lângă drumuri au fost amenajate corespunzător rigole și trotuare. Drumurile au fost realizate de-a lungul celor 10 ani cu ajutorul fondurilor guvernamentale, europene dar și a celor din bugetul primăriei. 

Locul unde tinerele familii primesc locuință sau teren gratuit de la Primărie

Săveniul are până în 10.000 de locuitori. O mare parte a tineretului din anii 90 și început de 2000 a migrat masiv în străinătate din cauza lipsei de oportunități și a sărăciei. Tocmai de aceea autoritățile locale au pus accent pe tot felul de măsuri cu impact social pentru a reduce exodul sau chiar pentru a convinge tineri specialiști să rămână la Săveni.

Pe lângă asfalt, trotuare și apă curentă de la Prut (n.r. renumită pentru calitatea ei), edilii de la Săveni au investit în locuințe. Sunt mai multe tipuri de facilități.

Bloc pentru specialiști Săveni FOTO Cosmin Zamfirache
Bloc pentru specialiști Săveni FOTO Cosmin Zamfirache

Pe de o parte este vorba despre locuințe sociale, locuințe pentru specialiști dar și cele de tip ANL. Este vorba despre 71 de apartamente și case sociale, printre care și un bloc modern cu 24 de apartamente în valoare de un milion de euro, construit cu fonduri ANL, dar și o altă facilitate locativă cu locuințe sociale, ridicată cu fonduri europene. 

Ideea de la care s-a pornit a fost acea că fiecare copil să aibă pătuțul lui și fiecare familie, inclusiv cele nevoiașe, să aibă o casă. Pe lângă toate acestea primăria a amenajat o suprafață de două hectare de teren, împărțite în loturi de 500 de metri pătrați.

Săveni FOTO Cosmin Zamfirache
Săveni FOTO Cosmin Zamfirache

Acest teren a fost oferit tinerelor familii care s-au stabilit la Săveni. Deja a luat naștere un întreg cartier de case, perfect organizat. Fiecare lot a fost oferit cu toate utilitățile dar și calea de acces. 

Nu în ultimul rând a fost ridicat și un bloc cu locuințe pentru specialiștii din diferite domenii care lucrează la Săveni. „Oferindu-le locuințe la tineri, cu titlu gratuit foarte mulți își întemeiază familii și se stabilesc în orașul Săveni. Gândiți-vă că dacă doi tineri se stabilesc în Săveni primesc o locuință sau un teren. Acest lucru îi sprijină să-și întemeieze o familie în condiții prietenoase și civilizate de trai. Oferim condiții în așa fel încât în orașul nostru să trăiască european, premium”, mărturisește Relu Târzioru.

Pietonal Săveni FOTO Cosmin Zamfirache
Pietonal Săveni FOTO Cosmin Zamfirache

În Săveni, pe lângă un pietonal cochet plin cu magazine, patiserii și restaurante, se află spital, judecătorie, Parchet, Poliție, muzeu de arheologie, casă de cultură - unde vin să joace și actorii teatrului din Botoșani-, piață, filiale bancare, marketuri dar și multe alte facilități. Școlile și liceele au fost reabilitate tot cu fonduri europene sau guvernamentale. În plus, la Săveni a fost reabilitat și cinematograful, dar au fost construite și mai multe baze sportive. 

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite