Genocidul ascuns: cum au „civilizat“ europenii alte popoare, tăind mâini, penisuri şi organizând măceluri
0
Acum aproape 100 de ani, în Congo a fost declanşat cel mai cumplit genocid îndreptat împotriva populaţiei băştinaşe de către europenii „civilizatori“. Totul se întâmpla pe domeniul privat al regelui Belgiei, iar mutilările şi crimele îndreptate împotriva populaţiei africane au indignat întreaga lume. Se preconizează că au murit peste 10 milioane de oameni.
Istoria este presărată cu crime abominabile împotriva umanităţii. Unele dintre acestea sunt bine cunoscute şi foarte mediatizate, precum Holocaustul evreilor şi al ţiganilor, genocidul armenesc, Holdomor (genocidul ucrainean) sau genocidul îndreptat împotriva băştinaşilor din America de Nord şi de Sud.
Există însă un genocid despre care se spune că a depăşit ca număr de victime crimele nazismului, dar despre care s-a vorbit foarte puţin şi de multe ori minimizând amploarea crimelor. Este vorba despre genocidul contra populaţiei africane din fosta colonie belgiană Congo, de acum 100 de ani.
De la finele secolului al XIX-lea şi până la începutul celui următor, Statul Liber Congo, cum era cunoscut, a fost fieful personal al regelui Leopold al II lea, un monarh european care declarativ dorea să aducă ”lumina civilizaţiei” în ”Africa neagră” şi înapoiată. În loc de civilizaţie şi bunăstare europenii au adus crima şi tortura, munca forţată şi asuprirea. În doar câţiva ani, sub stăpânirea unui stat cilizat al Apusului, 10 milioane de africani au murit în condiţii greu de imaginat. Cu toate acestea, a fost numit ”genocidul tăcut”, fiindcă de multe ori a fost trecut cu vederea sau minimalizat.
Congo, domeniul personal al unui rege constituţional
Belgia era în secolul al XIX-lea un stat constituţional, una dintre cele mai moderne monarhii europene. Un stat care a inspirat din punct de vedere al libertăţilor cetăţeneşti inclusiv Principatele Române, care au ales o constituţie după model belgian şi chiar îşi doreau un rege belgian. De altfel Belgia, un stat cu un comerţ dezvoltat în Evul Mediu, nu avea un imperiu colonial. Tocmai de aceea, încă dinainte de ajunge rege al Belgiei, prinţul Leopold îşi dorea, de la mijlocul secolului al XIX-lea, ca Belgia să investească în domenii coloniale, tocmai pentru a câştiga prestigiu şi materie primă. Cu toate acestea, ideea înfiinţării de colonii nu era deloc populară în Belgia.
Părea o idee constisitoare şi ineficientă, mai ales în contextul în care Marea Britanie avea un imperiu colonial care nu putea fi nici pe departe egalat sau concurat. Ambiţiile prinţului Leopold, devenit din 1865 regele Leopold al II lea, monarhul constituţional al Belgiei, nu s-au stins însă. A luat pe cont propriu misiunea de colonizare. Iniţial a căutat zone propice colonizării şi a fost convins de o serie de rapoarte din Africa să cerceteze valea râului Congo. Mai precis a finanţat o serie de expediţii în această zonă, pentru a prospecta în special bogăţiile regiunii. Unul dintre cei mai renumiţi exploratori plătiţi de regele belgian a fost Sir Henry Morton Stanley, un jurnalist american, faimos în special pentru expediţia de căutare a doctorului Linvingstone, a izoarelor Nilului, dar şi pentru prospecţiunile în bazinul râului Congo.
Pe baza rapoartelor primite, regele Leopold al II-lea a observat că zona Congo este bogată în special în fildeş, o resursă preţioasă. S-a hotărât să transforme Congo într-o colonie privată. În acest sens a înfiinţat ”Association internationale africaine” (n.r. - Asociaţia Internaţională Africană), o fundaţie menită, spune regele belgian, să civilizeze Congo şi să desfăşoare misiuni caritabile, printre care şi oferirea de asistenţă medicală gratuită băştinaşilor. În loc de asistenţă medicală, membrii triburilor care locuiau în Congo au fost mutilaţi, puşi să muncească până la epuizare, bătuţi, jefuiţi şi omorâţi. Totul din lăcomie pentru resursele şi bogăţia Africii.
Africani păcăliţi să-şi semneze condamnarea la sclavie
În 1879, acelaşi explorator şi jurnalist Henry Stanley a fost trimis în Congo pentru a coloniza teritoriul pentru regele Leopold al II-lea. ”În 1879, Stanley pleca din nou către Africa, de această dată trimis de regele Leopold să colonizeze Congo. Stanley a fost folosit armele, bunuri ieftine din Europa şi înşelăciunea făţişă pentru a-i câştiga de partea sa pe 450 de lideri tribali şi popoarele lor, tocmai pentru a le lua pământurile. (...) Pentru o bucată de material pe lună pentru fiecare dintre şefii care semnau tratatul, aceştia promiteau nesiliţi de nimeni, să renunţe în favoarea Asociaţiei (n.r. - Asociaţia înfiinţată de Leopolod) la suveranitatea şi dreptul de guvernare asupra teritoriilor lor”, scria Baffour Ankomah în articolul ”Butcher of Congo” din ”New African” în octombrie 1999. Concurat de francezi, care venea de cealaltă parte a bazinului râului Congo, Henry Stanley a trebuit să se oprească. În cele din urmă a reuşit Stanley a reuşit să amenajeze o cale ferată şi un drum de pământ în regiunea colonizată şi practic jefuită de la liderii locali cu promisiuni şi păcăleli.
Posesiunea privată a regelui Leopold a fost recunoscută de liderii europeni la Conferinţa de la Berlin din 1884-1885. Era vorba despre un teritoriu de 2.300.000 kilometri pătraţi. ”Dacă ar fi să suprapunem pe harta Europei s-ar întinde de la Zurich la Moscova. Era mai mare decât Anglia, Franţa, Germania, Spania şi Italia toate la un loc”, preciza Adam Hochschild în lucrarea sa ”King Leopold's Ghost”. Teoretic era Statul Liber Congo, o zonă cu un comerţ liber. În realitate erau un domeniu privat al unui rege european, care dorea să obţină averi impresionante din noua sa colonie. A început misiunea ”civilizatoare” şi ”umanitară” luptând cu triburile mărginaşe care se opuneau colonizării. Apoi a adus o armată de mercenari condusă de brutalul Leon Rom. Aceştiau au început pur şi simplu să reducă la tăcere pe toţi cei care se opuneau noului lider colonial. Inclusiv pe şefii de trib, care şi-au dat seama că au fost păcăliţi. În scurt timp a urmat un regim de teroare greu de imaginat.
Sclavii plantaţiilor de cauciuc
Principala resursă extrasă de oamenii regelui belgian a fost fildeşul. A urmat apoi cauciucul. Era o resursă preţioasă cerută masiv în Europa sfârşitului de secol al XIX lea şi începutul de secol XX, mai ales că începea să prindă contur industria automobilistică. Iar pădurile tropicale congoleze erau pline de arbori de cauciuc. Leopold al II lea a simţit că urma să se îmbogăţească considerabil. Populaţia neagră din Congo a fost pur şi simplu transformată în sclavi, obligaţi să muncească până la moarte pe aceste plantaţii de cauciuc. Mai mult decât atât, regele Leopold, pe lângă domeniul său special păstrat în Congo, a concesionat părţi din această ţări diferitelor companii private care pur şi simplu aplicau tratamente inumane populaţiei obligată să muncească.
”Uriaşa pădure tropicală din Congo mustea de cauciuc sălbatic şi Leopold îşi presa agenţii să obţină tot mai mult. În aceste momente genocidul (n.r. asupra populaţiei africane) a atins apogeul. Obţinerea cauciului era o muncă grea, iar agenţii lui Leopold foloseau forţa brută asupra oamenilor din Congo pentru a-i face să meargă în pădure şi să adune cauciuc pentru Leopold. Orice congolez care se opunea ordinului îşi vedea soţia răpită şi pusă în lanţuri pentru a-l obliga să muncească. De multe ori soţia îi era ucisă”, scria Baffour Ankomah în acelaşi articol. Mai mult decât atât, autorităţile belgiene au angajat o miliţie specială, numită Force Publique, formată fie din sclavi eliberaţi din alte părţi ale Africii sau din membrii ale unor triburi din Nigeria, Zanzibar sau Liberia.
Cei mai temuţi erau aşa numiţii Zappo-Zaps din grupul etnic Songye. Aceştia erau canibali şi abuzau de poziţia lor pentru a lua sclavi. În anul 1900, în Congo numărul soldaţilor din miliţii se ridica la 19.000. Iar companiile private de extragere ale cauciului erau un adevărat iad pe pământ. Orice se opunea sclaviei, era ucis. ”Cum din ce în ce mai mulţi săteni se opuneau ordinului de a strange cauciuc, agenţii lui Leopol au ordonat Forţei Publice să atace satele rebele şi să omoare oamenii”, scria Baffour Ankomah. Iar dovada uciderii acelor oameni era mâna lor dreaptă. ”Dovada standard era mâna dreaptă de la un cadavru”, scria şi Adam Hochschild.
Mâini amputate şi zece milioane de morţi
Populaţia congoleză, obligată să muncească forţat pentru extragerea cauciului, a fost supusă unui genocid. Oamenii erau fie executaţi, fie erau decimaţi de boli ale sărăciei, epuizării şi mizeriei. Reprezentanţii Forţei Publice trebuiau să dovedească moartea unui congolez prin mâna dreaptă tăiată de la cadavru, mai ales pentru a justifica muniţia consumată. Atunci când vânau animale, pentru a justifica consumul de cartuşe, membrii miliţiilor amputau mâinile congolezilor vii, transformaţi în sclavi pe plantaţiile de cauciuc. Era o practică obişnuită în colonii de altfel. Mutilările erau la ordinea zilei în Congo şi au fost descoperite de un agent britanic în Congo, trimis pentru a investiga situaţia la începutul secolului XX. Se numea Sir Roger Casement, iar descoperirile sale au şocat departamentul de Afaceri Străine din Londra. Acesta arăta o realitate cruntă, cu congolezi mutilaţi groaznic, cu mâini şi penisuri tăiate. Istoricul Jan Vansina considera că numai din cauza mutilărilor şi a crimelor în timpul regimului colonial, a dispărut 5% din populaţia Statului Liber Congo.
”Ce s-a întâmplat în Congo poate fi considerată cea mai ucigaşă parte a luptei europene pentru Africa”, preciza Hochschild. Datele lui Roger Casement arătau că în Statul Liber Congo în timpul regimului colonial au murit trei milioane de oameni. Adam Hochschild considera că cifra morţilor se ridica la aproape 10 milioane de oameni, iar Isidore Ndaywel è Nziem spunea că au fost mai mult de 13 milioane de morţi. În 1908, Belgia a cumpărat Congo de la regele Leopold în urma presiunilor opiniei publice, îmbunătăţind mult condiţiile de viaţă şi curmând toate crimele şi abuzurile. În cele din urmă genocidul congolez a fost recunoscut desi în repetate rânduri minimizat.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
