Exodul medicilor: pleacă-ai noştri, vin basarabenii
0În timp ce doctorii români pleacă în străinătate pentru salarii mai bune, locul lor este luat de cei din Republica Moldova. Medicii de peste Prut spun că la Botoşani sau la Cluj este Occident curat faţă de condiţiile din ţara lor.
În jur de 8.000 de medici români au cerut aviz de plecare de la Colegiul Medicilor în ultimii trei ani, dintr-un total de 57.000, susţine preşedintele organizaţiei, Vasile Astărăstoae. Pe lângă ei, pleacă şi asistente, tot pentru câştiguri mai mari. În locul lor însă vin colegii de peste Prut.
200.000 de euro pe an pentru un medic român
Cărbuni în loc de bani
Când era medic pediatru la spitalul raional din localitatea basarabeană Călăraşi, doctorul Gheorghe Luca (51 de ani) era plătit cu nişte cupoane pe care scria: „cărbuni", „conserve", „dulceaţă" şi „compot". „Salariul" era echivalentul a 180 de dolari, iar basarabeanul şi-l convertea în produse. O maşină tip GAZ venea o dată pe lună acasă şi-i aducea alimentele de pe cupoane. Despre cum se descurca cu restul cheltuielilor, doctorul basarabean nu vrea să-şi amintească. Acum 10 ani s-a angajat medic de familie în localitatea botoşăneană Tudora. Câştigă lunar 700 de euro, are casă, maşină şi copii pe care-i ţine la facultate în Iaşi. Postul a rămas vacant după ce mai mulţi medici români l-au refuzat. „Eu şi soţia îngrijim 4.000 de oameni.
Ducem o viaţă bună aici. Nu m-aş întoarce în Republica Moldova, acolo e sărăcie lucie, iar sistemul sanitar este de 100 de ori mai prost decât în România. Cunosc vreo zece colegi care vor să vină la Botoşani să muncească", a mărturisit medicul Luca. Liubova şi Vitalie Munteanu sunt alţi doi medici de familie basarabeni care suplinesc lipsa confraţilor români atraşi de mirajul Vestului. Lucrează tot în judeţul Botoşani, în localitatea Ripiceni. „N-aş lăsa satul românesc pe nicio clinică din Franţa. Aici, oamenii ne consideră fraţi, câştigăm bine şi suntem mulţumiţi", a spus medicul Liubova Munteanu. 30 de medici de familie basarabeni sunt împânziţi în tot judeţul şi îngrijesc peste 120.000 de oameni. Toţi au găsit dispensarele pustii pentru că medicii români refuză condiţiile de la ţară.
"Nu cred că există vreun spital din România fără cel puţin un medic basarabean."
Victor Eşanu medic basarabean
Au plecat 40 de români, au venit 5 moldoveni
Şi Spitalul Judeţean Mavromati a rămas aproape pustiu după ce 40 de medici şi asistenţi medicali au plecat la muncă în Vest pentru salarii de şapte ori mai mari. Cinci specialişti din Republica Moldova şi-au găsit însă loc la Spitalul Mavromati. Dr Eugen Vasilică, un basarabean din Bălţi, acum chirurg plastician în spitalul românesc, munceşte pe brânci pentru un salariu de 500 de euro şi nu se plânge niciodată. Soţia sa este medic endocrinolog la acelaşi spital. „În Basarabia n-aş primi mai mult de 150 de euro, iar condiţiile de lucru sunt la nivelul sistemului sanitar din România anilor '90. Nici în Europa n-aş pleca. Aici e casa mea", a spus medicul Vasilică. Şi tarifele stomatologilor din Republica Moldova sunt cu 30% mai mici decât cele ale colegilor români.
„România este Occidentul lor", spune Gheorghe Cruciat, managerul Spitalului Judeţean Cluj. „Medicii, dar şi cei din învăţământ din Republica Moldova câştigă cu 30% mai puţin decât colegii lor din România, iar pensiile sunt cu 50% mai mici", spune dr Victor Eşanu, care a terminat Medicina la Chişinău, dar a rămas la Cluj după doctoratul dat aici. El povesteşte că la mijlocul anilor '90 a fost o perioadă în care statul moldovean nu tipărea bani, ca să împiedice inflaţia, iar angajaţii primeau banii în cont, dar nu şi-i puteau încasa fizic: „Cunosc cazuri de angajaţi la Ambulanţă care, în loc de salariu, primeau mere sau alte produse". „Nu cred că există vreun spital din România fără cel puţin un medic basarabean. Numai eu ştiu de un orelist la Baia Mare, doi internişti la Zalău, un ginecolog la Dej, alţi trei medici la Gherla, un ortoped la Câmpia Turzii, altul la Sighet", enumeră dintr-o singură suflare Eşanu.
Medicul chirurg Vadim Vieru are cabinetul său individual în Gherla, dar mai face şi gărzi în spitalele de la Dej şi Năsăud. „Din câte ştiu, salariile în Moldova sunt între 100 şi 150 de euro, iar aici câştig 1.400 de lei (330 de euro - n.r.) ", a declarat el.
Concediu fără plată pentru joburi în Franţa
Valentina Gheorghe (prima din stânga), împreună cu alte colege, la clinica franceză Les Chenes
Valentina
Gheorghe, asistenta-şefă a Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului
Judeţean Slatina, şi Mihaela Bîzu, asistentă la Secţia de
Obstetrică-Ginecologie II a aceluiaşi spital, au câştigat anul trecut
selecţia organizată de clinica franceză Les Chenes, din localitatea
Aire-sur-l'Adour, care se confrunta cu o criză acută de personal. Au
fost alese 12 românce, printre care şi cele două slătinence. Acestea au
intrat în concediu fără plată şi au început lucrul în Franţa de la 18
decembrie 2010. „Cele două asistente se află în concediu fără plată. Nu
vă pot da mai multe amănunte. Este o procedură legală", a declarat
Cristina Tihan, purtătoarea de cuvânt a instituţiei.
Salariu de 1.500 de euro
„Eu
lucrez de vreo cinci ani cu asistenta Mihaela Bîzu. Este un om
extraordinar, foarte competent. Dacă va rămâne în Franţa, va fi o
pierdere pentru secţia noastră. Se află acolo cu contract de muncă pe o
perioadă de trei luni, pentru acomodare", a precizat doctorul Masoud
Hashemi, şeful Secţiei de Obstetrică-Ginecologie II. Dacă în România
asistentele câştigau între 150 şi 300 de euro pe lună, în Franţa vor
primi un salariu net de 1.500 de euro. „Fac acest lucru pentru bani. Am
doi copii şi este foarte greu să ne descurcăm", a declarat Valentina
Gheorghe pentru BBC. La clinica Les Chenes, asistentele urmează şi
cursuri de limba franceză, iar în februarie vor susţine o serie de
examene. Dacă nu le vor promova, vor fi nevoite să se întoarcă în
România. Mirela Ogea