Dosar penal pentru un primar prea generos | adevarul.ro

Dosar penal pentru un primar prea generos

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Gospodarul-şef din Santa Mare, Viorel Relinschi, s-a ales cu dosar penal, după ce a plătit cu 327.000 de lei lucrări inexistente la iluminatul public. Descoperirea a fost făcută de Poliţia Economică.

Primarul recunoaşte totul, dar nu înţelege unde a greşit. „Nu ne-au găsit nimic. Au fost cei de la Poliţia Economică şi au verificat nişte lucrări făcute în urmă cu vreo trei ani. Este vorba de o lucrare de iluminat public în comună în valoare de 1,5 milioane de lei. Totul a pornit de la două procese verbale întocmite de secretarul comunei, care au acelaşi număr de înregistrare. Cică ar fi verificate cinci persoane din cadrul Primăriei, însă nu au găsit nimic ilegal“, susţine Viorel Relinschi.


De altă părere sunt procurorii botoşăneni. „Dosarul penal privind mai mulţi angajaţi ai Primăriei Santa Mare, inclusiv primarul Viorel Relinschi, se află în faza actelor de urmărire penală, care nu este publică. Dosarul se află de peste un an la noi, în urma unei sesizări a Poliţiei Economice“, a precizat procurorul Ciprian Mihai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.


Surse apropiate anchetei susţin că procurorii anchetează modul în care edilii din Santa Mare au selectat firma care se ocupă atât de iluminatul public, cât şi de iluminatul arhitectural. Câştigătorul licitaţiei organizate în 2007 a fost desemnată firma Eco Energy Engineering SRL din Botoşani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite