Codul strict al onoarei după care se ghidau războinicii europeni de temut
0Acum aproximativ 1000 de ani, un grup de războinici feroce ai Nordului și-au făcut un renume de temut în Europa. Se numeau Jomsvikings și alcătuiau o frăție ghidată de un cod al onoarei și de o disciplină de fier. Mereu au fost învăluiți în mister și legendă.
Europa secolelor X-XI era un loc nesigur, măcinat de războaiele între seniori și amenințat de războinici dornici de pradă și pământ. Printre cei mai de temut luptători care au făcut legea în Europa acelor vremuri a fost un grup misterios numiți Jomsvikings, o frăție a războiului învăluită în legendă, descrisă în vechile saga, poveștile și cronicile nordului. Reputația lor era atât de mare încât de multe ori inamicii părăseau câmpul de luptă numai pentru a nu-i înfrunta în luptă corp la corp.
Războinici de top, aleși pe sprânceană
Jomsvikins erau o elită de războinici vikingi, majoritatea proveniți din Danemarca, Suedia sau Norvegia, constituți într-o frăție de mercenari și pirați. Ei se angajau în serviciul celui care plătea mai mult. Erau trimiși să jefuiască, să cucerească sau să lupte, în schimbul unor sume mari de bani, acolo unde era nevoie.
Acest corp de războinici a fost înființat de prințul suedez Styrbjorn, cel care a primit fortăreața Julinum, undeva pe țărmurile Balticei, de la legendarul rege al Danemarcei, Harald „Dinte Albastru”.
Jomsvikings luptau ca vikingi numai că erau mult mai feroce. Erau recrutați pe sprânceană. Doar bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani puteau deveni jomsviking și pe deasupra trebuiau să-și dovedească din start îndemânarea în folosirea armelor și forța fizică.
În portul fortăreței lor aveau în jur de 300 de corăbii, deci erau peste 4.000 de astfel de războinici pregătiți să intre în luptă.
Despre faptele lor de vitejie extraordinare, dar și despre ferocitatea atacurilor vorbesc mai multe povești și cronici din secolele XII-XIII. În special este vorba despre saga islandeză a regelui Olaf Tryggvasson și despre Jomsvikings Saga. Leif Ericson, un celebru lider viking, spunea că acești războinici erau atât de temut încât nimeni nu îndrăzneau să le ceară bir legiuit pe teritoriile ocupate.
Urmau un cod strict al onoarei
Jomvikings erau o frăție cu reguli clare și cu o disciplină de fier. Printre altele, niciun membru al frăției nu putea absenta din fortăreață mai mult de trei zile. În așezarea lor nu era permis accesul femeilor și copiilor, nu aveau voie să ia prizonieri femei sau copii și nici să se lupte între ei. În schimb erau obligați să-și apere sau să-și răzbune camarazii.
Jomsvikings nu aveau voie să fugă din fața inamicului și nici să-și arate teama, chiar dacă erau încercuiți sau se luptau cu inamici mai numeroși. Le era permisă doar retragerea ordonată. Erau extrem de bine echipați, după moda vikingă, cu cămăși de zale, apărători pentru brațe și picioare, coifuri vikinge, scuturi, spade și securi.
Semnul lor distinctiv era o mantie albă și scuturile vopsite în culorile galben și roșu.
Cine încălca orice regulă din codul lor era exclus din confrerie. Au devenit foarte faimoși mai ales după bătăliile pentru cucerirea Angliei și după lupta de la Jomsborg.
Adoratori ai zeilor nordului
Despre jomsvikings se știe că erau adoratori ai zeilor nordului, în special ai lui Odin. O parte a acestora intrau în frenezia războinică specifică oamenilor-fiară, adică a berserkerilor, devenind mașini de ucis pe câmpul de luptă. Asta nu elimina pragmatismul acestor războinici care nu ezitau să lupte și pentru lorzi sau monarhi creștini, dacă erau bine plătiți. Nu acceptau însă prozelitismul religios creștin.
În jurul lor s-au țesut atâtea legende încât mult timp a existat îndoiala asupra existenței efective a acestor luptători. S-a întâmplat până la studierea runelor, a cronicilor și mai ales a unei posibile locații a fortăreței acestor luptători. De altfel, numele lor vine de la Jomsborg, un oraș-fortăreață în care trăiau acești luptători. Deocamdată nu a fost identificat cu siguranță locul acestei fortărețe, dar se bănuiește că se afla undeva pe malurile Balticei, probabil în orașul polonez de astăzi Wolin.
Apusul războinicilor legendari din Jomsborg
Frăția de războinici de la Jomsborg devenise atât de temut și mai ales atât de periculoasă în jocurile politice din nordul Europei, încât o serie de monarhi au decis să-i distrugă odată pentru totdeauna. Regele Magnus, stăpânitorul Norvegiei și al Danemarcei, ar fi depus toate eforturile pentru a distruge Jomsborg, mai ales când jomsvikings s-ar fi implicat în luptele pentru tron. În orice caz, sfârșitul frăției a venit după bătăliile pierdute de la Fyrisvellir, lângă Uppsala, Suedia, și de la Hjörungavágr.
După aceste episoade, jomsvikings au dispărut efectiv în negurile istoriei.
Se încarcă comentariile...
