Cea mai glorioasă victorie românească din istorie. Cum au reuşit soldaţii-ţărani, instruiţi de francezi, să-i bată pe nemţi
0În Primul Război Mondial, în lunile iulie-august, Armata Română a scris una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei sale. În special bătălia de la Mărăşeşti a fost considerată cea mai importată victorie românească a marelui război, cu acte de eroism unice.
În anul 1916, după doi ani de neutralitate, intra în Primul Război Mondial. Românii au intrat de partea Antantei contra nemţilor, bulgarilor, turcilor şi austriecilor. După o invazie a Transilvaniei, primul an de război a fost de rău augur pentru armata română. Prost pregătite pentru un conflict de aşa anvergură, având de apărat un front uriaş în faţa a patru armate, trupele româneşti au cedat. Eroismul soldaţilor români a fost anulat de incompetenţa şi laşitatea unor ofiţeri, dar şi de o serie de decizii tactite greşite.
Atacaţi din toate părţile, de nemţi, austrieci, bulgari şi turci, soldaţii români au fost carne de tun. Armata română a pierdut inclusiv capitala ţării, iar România părea la finele lui 1916 o ţară pierdută, învinsă. Teritoriul ţării în acel an se rezuma doar la regiunea Moldovei, acolo unde s-a retras şi regele cu tot Guvernul. A urmat însă vara lui 1917, un sezon al gloriei româneşti pe câmpul de luptă. La sfârşitul lunii iulie şi la începutul lui august, românii au luptat pentru supravieţuirea în cea mai importantă luptă pentru istoria militară a României. La Mărăşeşti, în Vrancea, românii au repurtat cea mai glorioasă victorie din istoria lor dar şi una dintre cele mai importate de pe frontul de est din timpul Primului Război Mondial.
Lupta pentru supravieţuire
În vara lui 1917, România având ca aliat direct pe front, armata rusă, lupta la propriu pentru supravieţuire, atacată de forţele germane şi austrice. Această luptă de a fi sau a nu fi dată de armata română avea să fie dată în zona Vrancei. Aici urmau să se înfrunte din ambele tabere peste 800.000 de combatanţi. Atât armata română cât şi armata germană se gândeau la ofensivă. Cu scopuri diferite. Românii doreau respingerea inamicului, iar nemţii - anihilirea totală a României şi marşul către Odessa. ”Pentru vara anului 1917, ambele tabere beligerante şi-au propus scopuri ofensive. Comandamentul român-rus preconiza o ofensivă amplă care urma să se desfăşoare în sudul Moldovei menită să ducă la încercuirea şi nimicirea principalei grupări de forţe a inamicului, aramata a IX a germană.
Lovitura principală urma să se desfăşoare în sectorul Nămoloasa, pe direcţia generală Râmnicu Sărat. Ea trebuia să fie precedată de o altă lovitură secundară dată la flancul drept dată de armata a II a română condusă de generalul Alexandru Averescu. La rândul lor, Puterile Centrale fac o manevră pe direcţii exterioare organizată în nordul şi în sudul Moldovei menită să ducă la ocuparea completă a României şi pătrunderea în regiunile cerealiere din nordul Mării Negre, din Rusia şi Ucraina. Punerea în aplicare a acestor planuri au dus la marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz”, precizează istoricul Sergiu Balanovici.
Prima mare bătălie s-a dat la Mărăşti, între 11 şi 19 iulie 1917, începută cu o mare ofensivă românească. Armata a II a românească comandată de generalul Averescu a reuşit să spulbere pentru prima dată mitul invicibilităţii germane şi i-a împins pe nemţii comandanţi de renumitul Mackensen. Mai precis Averescu a eliberat 600 de kilometri pătraţi. După această înfrângere nemţii au reproiectat întreaga strategie. Au renunţat la sectorul Nămoloasa şi au hotărât ofensiva generală în zona Oituz şi Mărăşeşti, la nord de Focşani. Aşa s-a ajuns la cea mai importantă bătălie dată de armata română în Primul Război Mondial, bătălia de la Mărăşeşti.
Un început dezastruos al ruşilor şi românilor
Bătălia de la Mărăşeşti s-a derulat în trei etape din 24 iulie şi până pe 21 august 1917. La bătălie au luat parte Armata I română cu 170.000 de oameni şi Armata a IV a rusă contra Armatei a IX a germană cu peste 174 de batalioane. Luptele s-au dat pe o lungime a frontului de 35 de kilometri. Începutul nu a fost deloc promiţător pentru români, prefigurându-se un adevărat dezastru. Şi asta fiindcă Corpul I de Rezervă German a făcut prăpăd în Divizia 34 rusească, care a fost împinsă mai bine de 3 kilometri. Doar intervenţia trupelor româneşti a salvat situaţia, Divizia a 5 a de infanterie reuşind să-i oprească pe nemţi la Siret. ”Comandantul de fier„ al armatei germane, August von Mackensen, schimbă imediat direcţia de atac şi împinge armatele română-rusă aproape un kilometru. Situaţia s-a complicat în momentul în care au apărut conflicte la nivel comandamentului între ruşi şi români.
Mai ales după eşuarea unui contra-atac româno-rusesc în faţa trupelor germane. Mai mult decât atât, nemţii reuşesc să câştige noi lupte în a doua etapă din 31 iulie. Ofensiva germană la Panciu aproape a rupt frontul, făcându-i pe aliaţii ruşi să se retragă nu mai puţin de 6 kilometri. Generalul Ragoza, comandatul din acel moment al armatei română-ruse, a dat ordin ca trupele româneşti să se retragă pe noul front şi să lase în voia sorţii Mărăşeştiul. Au urmat noi conflicte la comandament. Situaţia era cu adevărat complicată pentru România. Situaţia a fost salvată de numirea unui nou comandant, generalul Eremia Grigorescu, cel care a lansat sloganul ”Pe aici nu se trece„ şi cel care s-a opus retragerii trupelor româneşti.
Vremea eroilor
Eremia Grigorescu a fost artizanul apărării de fier a românilor în faţa unui iureş sălbatic declanşat de nemţi. De altfel, în această a doua etapă, 31 iulie-6 august, românii au reuşit să-şi salveze ţara şi au impresionat întreaga Europă prin eroism şi capacitate de luptă. Situaţia era deosebit de grea, generalul Mackensen a ordonat la 1 august o ofensivă generală, atacând în forţă trupele româno-ruse. Mai precis armata germană a atacat puternic flancul drept apărat de corpul de armată 18 rusesc, tocmai pentru a ajunge în flancul stâng al Armatei II română angajată în luptele de la Oituz. Iniţial nemţii au reuşit să străpungă doi kilometri în zona Chicera. În acel moment soarta României a fost pe muchie de cuţit.
Armata germană a fost la un pas de a străpunge frontul. Salvarea a venit din partea armatei române. Contraatacul Diviziei 10 româneşti aflată în spatele ruşilor a reuşit să salveze o situaţie extrem de periculoasă. Atacurile germanilor erau în valuri, trupele generalului Von Mogen atacând şi în zona pădurii Prisaca, trupele româneşti care apărau podul de la Cosmeşti fiind nevoite să se retragă şi să dinamiteze podul. După două zile de linişte, a urmat o nouă ofensivă masivă din partea germanilor. Bombardamentul nemţesc era ucigător, iar trupele lui von Morgen s-au năpustit Mărăşeştiului. Nu mai puţin de 5 divizii germane forţau frontul către Siret în faţa unei armate române care se apăra cu îndârjire. Sosise vremea eroilor, fiind consemnate fapte de arme săvârşite cu un curaj ieşit din comun.
Ostaşul care au murit cu degetul încleştat pe trăgaci
Cea mai cumplită luptă din cadrul celei de-a doua etape a bătălii şi cea mai eroică de altfel s-a dat la Răzoare. Acest punct aflat în pădurea de la Răzoare era unul strategic, fiindcă facilita accesul către cota 100, un loc care domnina zona şi care ar fi oferit nemţilor avantajul decisiv. Totodată le deschidea drumul către Siret, către încercuirea armatei române şi automat către dezastru. Punctul era apărat de compania de mitraliere a căpitanului Grigore Ignat un botoşănean prin adopţie, la origine bârlădean. Această companie de mitraliere a salvat practic întreaga situaţie. Oamenii lui Ignat s-au bătut până la ultima suflare, mărturiile vremii fiind de-a dreptul cutremurătoare.
Doar 200 de ostaşi au apărat acest punct strategic în faţa unui inamic de 3 ori mai numeros care ataca dezlănţuit. Ostaşi români care mureau erau puşi în poziţie de luptă, pentru a păcăli inamicul, iar cei rămaşi în viaţă trăgeau cu rândul din acele poziţii. În cele din urmă după o rezistenţă eroică, a mai rămas doar căpitanul Igant. A ţinut singur în loc două ore, trupele germane până la sosirea întăririlor. Pur şi simplu, fără servant a scos mitraliera de pe afet, a sprijinit-o de genunchi şi continua să tragă în inamic. În cele din urmă au sosit întăririle iar nemţii au fost decimaţi.
Cota 100 era salvată. Imaginea descoperită de ofiţerii care conduceau întăririle era cutremurătoare. Căpitanul Ignat zăcea mort alături de camarazii săi, în mijlocul unui morman de cadavre inamice cu degetul încleştat pe trăgaci. ”Căpitanul Ignat Grigore din Regimentul 51/52 a fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, înconjurat de oamenii săi şi de mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a murit”, se preciza în ”Înaltul ordin de zi„, numărul 41 din 6 august 1917.
Terifiantele „cămăşi albe”
Un alt episod eroic din aceeaşi bătăliei a fost consemnat pe 25 iulie, atunci când ostaşii Regimentului 32 infanterie „Mircea” au intrat în legendă. În aceea zi, doborâţi de căldură şi bombardamente, soldaţii acestui regiment au atacat cu un curaj extrem trupele germane dotate cu mitraliere şi grenade, doar în cămăşile lor albe şi la baionetă pentru a face economie de cartuşe. Aceşti soldaţi doar în cămaşă şi cu baionetă au repurtat o victorie răsunătoare. ”Pentru vitejia şi avântul remarcabil cu care au luptat atât ofiţerii cât şi trupa acestui glorioas regiment pe poziţiunile de la Străjescu, Moara Roşie şi Valea Jugastrului.
Deşi cu pierderi mari, au rezistat pe poziţie ţintuind pe loc numeroasele trupe germane ce-i atacau fără întrerupere şi au găsit energia de a mai pronunţa 2 atacuri legendare asupra Moarei Roşii”, se arăta în Înaltul Decret din octombrie 1917. Acelaşi regiment a atacat în acelaşi mod şi pe 19 august pe direcţia Panciu şi Muncelu Mic, reuşind să facă prăpăd în rândul trupelor inamice. Soldaţii care au supravieţuit acestor atacuri kamikaze au fost decoraţi personal de regele Ferdinand cu ordinul ”Mihai Viteazul”. Mai mult decât atât au devenit faimoşi în toată Europa, fiind menţionaţi în multe publicaţii din Occident pentru curajul lor extrem. Majoritatea erau ţărani simplii.
”Mormântul iluziilor germane”
Totodată victoria decisivă a fost consfinţită şi de o altă faptă de arme extraordinară. Este vorba despre un contraatac nebunesc condus de un simplu sergent în zona Mărăşeşti. Se numea Iliescu Igant şi după ce a văzut că a murit comandatul trupei, şi-a luat răspunderea şi mai apoi şi-a aruncat trupele într-un ataca aproape sinucigaş la baionetă asupra unei companii de mitralieră germană. Căsăpeşte de unul singur, cu ajutorul baionetei toţi servanţii cu tot cu ofiţer. Alături de trupa sa reuşeşte să anihileze 8 companii de mitralieră.
Totodată în ultima zi a operaţiunii, moare Ecaterina Teodoroiu, femeia-miracol a aramtei române. A primit un glonţ în cap în timp ce-şi încuraja soldaţii la asalt. După 28 de zile, la sfârşitul lui august,nemţii erau înfrânţi. Armata I română a pierdut în acele zile peste 27.000 de oameni în timp ce Armata IX germană, aproape 70.000 de soldaţi. Ofensiva germană era încheiată iar Moldova salvată. Eremia Grigorescu spunea că Mărăşeştiul a fost ”Mormântul iluziilor germane”.
Cea mai strălucită faptă de arme a românilor
Ecourile victoriei extraordinare de la Mărăşeşti dar şi eroismul soldaţilor români au făcut înconjurul Europei. Inclusiv ziarul ”Time” din Marea Britanie titra ”Apărarea frontului de la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români”. De altfel inclusiv de istoricii români este considerată cea mai importantă victorie a armatei române. Sugestiv este şi discursul ţinut de Eremia Grigorescu trupelor sale după victoria de la Mărăşeşti. ”Timp de aproape două luni, prin rezistenţa îndârjită ce aţi opus cu piepturile voastre la Mărăşeşti şi Muncelu năvălirii duşmanului cotropitor, aţi făcut să se întunece visurile de cucerire uşoară a părţii ce ne-a mai rămas din scumpa noastră ţară”.
Victorie cu ajutorul francezilor
Totodată victoria de la Mărăşeşti se datorează pe lângă eroismul soldaţilor români şi pregătirii şi reorganizării temeinice din primăvara lui 1917. Iar artizanul noii armate româneşti a fost generalul Henri Berthelot. După prăpădul din 1916, Berthelot a reorganizat în timp record armata română. Sub directa sa supraveghere au fost constituite marile unităţi, centre de instrucţie şi şcoli militare, cu contribuţia a numeroşi ofiţeri francezi. Totodată armata română a fost dotată cu armament, spre deosebire de campania dezastruoasă din 1916. Trupele româneşti au primit din Europa prin intermediul căilor ferate ruseşti, 1.37 milioane de grenade, 2.700 mitraliere, 220.000 de puşti, 100 de milioane de cartuşe,2 milioane de obuze de artilerie, dar şi 199 de avioane de luptă şi recunoaştere.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
