Botoşani: Medicii americani vor opera anul acesta doar la Dorohoi
0Doar Spitalul Municipal Dorohoi au acceptat şi au dotările necesare cazuisticei pe care medicii americani vor opera în acest an în cadrul celei de-a noua vizite la Botoşani.
Medicii americani de la Medical Missions vor avea anul acesta intervenţii oftalmologice, ORL, chirurgie, dermatologie şi medicină general.
"Conducerea Spitalului Dorohoi, împreună cu medicii şefi de secţie şi-au exprimat acceptul pentru a acorda îngrijiri pre şi post operatorii secundare intervenţiilor chirurgicale ce vor fi efectuate de medicii fundaţiei respective. La intervenţiile chirurgicale vor participa şi medicii specialişti din Dorohoi", a declarat Gheorghe Apetroaie, directorul medical al Direcţiei de Sănătate Publică.
Acţiunea umanitară va fi realizată de specialiştii Medical Missions, în perioada 10-17 septembrie.