Botoşani: Fetiţa de la Corni a murit în urma unei banale pneumonii
0
Părinţii fetiţei riscă să fie decăzuţi din drepturile părinteşti
Fetiţa a prezentat semne de îmbolnavire, însă mama ei a preferat să o trateze cu acelaşi sirop antitermic prescris pentru sora sa de trei ani de zile.
„Dimineaţă i-am dat mâncare şi pe la 10 ea a a murit în braţe la nevasta-mea. Nu era bolnavă deloc. A suferit de meningită acum 6 luni. S-a tratat la Iaşi la spital. Acum nu avea nimic. Sora ei în vârstă de trei ani se simţea rău. A fost cu ea la medic şi i-a dat medicamente. Cea mică a tuşit un pic şi i-a dat şi ei medicamente”, a declarat tatăl fetiţei, Anghelache Ioan.
Părinţii fetiţei nu mai au acum decât să îşi îngroape fetiţa pe care nu au dus-o la timp la un control medical.
„ Fetiţa am înţeles că provenea dintr-o familie săracă. Era subnutrită, avea doar şapte kilograme la un an de zile şi stomacul era gol. Este vorba de o pneumonie, virală, banală, fără nicio problemă. Noi ne-am făcut datoria în sensul că am recoltat, vom scoate la microscopie şi asta este. Este o moarte patologică”, a declarat medicul din cadrul Serviciului de Medicina Legală, Alexandru Bucşă.
În cel mai rău caz, părinţii neglijenţi riscă să fie decazuţi din drepturile părinteşti.
“ La noi cauza este înregistrată ca moarte suspectă. În funcţie de concluziile medico-legale urmează să ne pronunţăm dacă sunt indicii de săvârşire a unei fapte de natură penală, în caz afirmativ urmând a fi declanşate cercetări pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.























































