Blocurile, izolate doar cu autorizaţie de construcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Sătui să vadă blocuri pictate în toate culorile curcubeului după reabilitarea termică, şefii Primăriei Botoşani ameninţă cu amenzi grele. Edilii reamintesc că este obligatoriu ca aceste lucrări să se facă în baza unei autorizaţii de construcţie. „Nu e absolut necesar să se facă cu o firmă. Important este ca locatarii să scoată autorizaţie. Până acum s-au făcut lucrări pestriţe. Când scoţi autorizaţie, scoţ

Acesta îşi va trimite inspectorii în căutare de blocuri izolate fără autorizaţie. Cei prinşi că lucrează „după ureche“ riscă amenzi între 1.000 de lei şi 100.000 de lei.


Unii sunt dispuşi să rişte


Însă perspectiva unei amenzi pe care o plătesc o viaţă îi sperie pe puţini botoşăneni. „Dacă mă duc după autorizaţie şi apelez la persoane autorizate sau la societăţi, costurile de izolare cresc cu peste jumătate din valoarea totală. Pentru autorizaţie mai trebuie să «împingi» ceva ca să o obţii în timpul necesar, aşa că prefer să risc“, a declarat Gabriel Oneagu.


Până şi şefii primăriei recunosc că le va fi greu să controleze fenomenul. „Noi avem doar doi oameni la Corpul de Control. În măsura în care-i depistează îi sancţionăm, însă la numărul mare de izolări mai sunt şi din aceia care vor face fără autorizaţie“, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite