Trei bărbaţi din Bistriţa, reţinuţi după ce ar fi furat telefoane de 28.000 de lei
0Trei bărbați cu vârste între 23 și 38 de ani au fost reținuți de polițiștii din Bistrița-Năsăud, fiind suspectați că au furat în repetate rânduri telefoane mobile noi din depozitul unui magazin de profil. O parte dintre bunurile sustrase a fost recuperată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, cei trei ar fi intrat de mai multe ori, în cursul lunii noiembrie, în depozitul unei societăți comerciale din municipiu, specializată în vânzarea și repararea telefoanelor mobile.
„La data de 27 noiembrie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat doi bărbaţi de 30 şi 38 de ani şi un tânăr de 23 de ani, toţi din Bistriţa, cercetaţi pentru furt calificat. Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că, în perioada 1-24 noiembrie a.c., bărbatul de 38 de ani, împreună cu ceilalţi doi, ar fi pătruns, în repetate rânduri, în sediul unei societăţi comerciale de vânzări/reparaţii telefoane, din municipiul Bistriţa, iar dintr-un depozit ar fi sustras mai multe telefoane mobile noi, pe care mai apoi le-ar fi valorificat în municipiul Bistriţa, în schimbul unor sume de bani”, a transmis IPJ, potrivit Agerpres.
Valoarea totală a telefoanelor furate se ridică la aproximativ 28.000 de lei. Polițiștii au reușit să recupereze o parte din prejudiciu.
După audieri, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care va decide ce măsuri preventive vor fi luate în continuare.























































