Tibi Uşeriu: „În spatele acestei poveşti sunt mii de kilometri alergaţi şi mii de litri de transpiraţie. Nu m-am trezit dimineaţa un campion”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a acordat marţi premiul de excelenţă maratonistului Tibi Uşeriu, singurul sportiv din istoria competiţiei de la Cercul Polar 6633 Ultra care a câştigat de două ori. Bistriţeanul a precizat că în spatele acestei performanţe se ascund mii de kilometri alergaţi şi mii de litri de transpiraţie.

La începutul şedinţei ordinare de marţi, Consiliul Jueţean Bistriţa-Năsăud i-a acordat maratonistului Tibi Uşeriu premiul de excelenţă, pentru al doilea an consecutiv. Diploma este însoţită şi de un premiu în bani, suma oferită de autorităţi ajungând la 25.000 de lei.

Autorităţile judeţene l-au premiat şi anul trecut pe Tibi Uşeriu cu aceeaşi sumă. Parte din aceşti bani, Tibi i-a „investit” în performanţa altui tânăr. Este vorba despre un tânăr schior, care se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice din 2018. Acesta a primit o bicicletă şi echipament pentru antrenamente.

Tibi Uşeriu este singurul maratonist din istoria competiţiei 6633 Arctic Ultra care a reuşit să câştige ultramaratonul de două ori. 6633 Arctic Ultra este considerată una dintre cele mai grele competiţii de acest gen din lume. 

Asta pentru că presupune parcurgerea a 566 de kilometri în 180 de ore, la temperaturi care pot să ajungă şi la -40 de grade. Frigul, extenuarea, lipsa somnului şi a unei alimentaţii corespunzătoare face ca doar câţiva concurenţi să ajungă an de an la Finish. La ediţia de anul acesta doar 7 din cei peste 20 de concurenţi au reuşit să ajungă la Finish în timpul impus de organizatori.

Tibi Uşeriu a mulţumit pentru premiu, dar a vorbit şi despre motivele care l-au determinat să participe pentru a doua oară la acesta ultramaraton extrem. 

„M-am întors acolo pentru a-mi confirma în primul rând mie că ceea ce s-a întâmplat anul trecut nu a fost o întâmplare. În spatele acestei poveşti sunt mii de ore de antrenament,  mii şi mii de kilometri alergaţi şi mii de litri de transpiraţie. Nu m-am culcat şi dimineaţa m-am trezit un fel de campion la Cercul Arctic, la una dintre cele mai grele competiţii din lume”, a declarat Tibi Uşeriu.

Acesta a mai spus că o parte din cei 25.000 de lei primiţi marţi vor merge pe proiectul său viitor şi anume un ultramaraton care se va desfăşura în deşert. Şi acolo, bistriţeanul va avea de înfruntat temperaturi extreme, însă de data aceasta pozitive. 

O parte din premiu vor fi donaţi şi anul acesta unui tânăr sportiv. Tibi Uşeriu încă nu ştie pe cine va ajuta de data aceasta. 

Tibi Uşeriu: „Demonul sunt eu şi cu mine încerc să mă împact” 

Maratonistul a vorbit şi despre cartea sa, în care şi-a expus practic trecutul, presărat cu jafuri armate, evadări din închisoare şi aproape un deceniu petrecut într-o închisoare de maximă securitate. 

De proiectul „27 de paşi” s-a ocupat Asociaţia Tăşuleasa Social, pe care Tibi Uşeriu o administrează alături de fratele său. Comenziile pe site-ul asociaţiei au fost atât de numeroase, încât aceasta nu a mai făcut faţă logistic şi a fost nevoită să încheie acorduri cu mai multe librării din ţară care comercializează începând de luna aceasta cartea. 

„Eu cred că trecutul meu m-a adus unde sunt şi sunt mândru de ceea ce sunt. Cartea avut un impact peste aşteptările noastre. Cred că acum pot să ies cu încredere şi să nu mă gândesc că exemplul respectiv are o poveste în spate. Demonul sunt eu de fapt şi încerc cu mine să mă împac. Să nu credeţi că particip la competiţiile astea ca să îmblânzesc demoni, nu. Particip ca să mă îmblânzesc pe mine, să-mi satisfac eu ceea ce vreau, iar dacă pot să inspir, cu atât mai bine”, a mai spus maratonistul.

Întrebat dacă va mai exista o a doua carte, Tibi a precizat că nu are în plan să mai scrie. 

Vă mai recomandăm:

Tibi Uşeriu: „A apărut Aurora Boreală. Atunci m-am pus jos pe sanie, mi-am făcut o cafea şi m-am uitat la ea până am îngheţat de frig”

Aventurile românului care a cucerit „iadul alb” de două ori, citite peste aşteptări. Autobiografia presărată cu jafuri armate şi evadări a ajuns în librării

Aventurile lui Tibi Uşeriu: „Nu ştiam că există atâtea feluri de frig“. A dormit pe un râu îngheţat şi şi-a încălzit mâncarea folosindu-se de propriul corp

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite