Tânărul care a băgat în spital o mireasă şi a omorât o altă femeie într-un accident de circulaţie, arestat preventiv. Acesta mai are un dosar penal
0Tânărul de 25 de ani care a provocat weekendul acesta un accident de circulaţie în urma căruia o mireasă furată de la nuntă a ajung la spital şi o femeie a murit a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că acesta mai avea un dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.
După ce în primă fază a fost reţinut pentru 24 de ore, tânărul de 25 de ani care a cauzat un accident weekendul acesta în urma căruia o mireasă a ajuns la spital şi o femeie de 44 de ani a murit, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că în cursul lunii martie, tânărul a fost depistat în trafic de poliţişti în timp ce conducea pe un drum judeţean din Petriş un autoturism neînmatriculat, fiindu-i întocmit dosar penal în acest sens.
Sâmbătă, aproape de miezul nopţii, pe Valea Jelnei, un autoturism în care se aflau mai mulţi nuntaşi, în frunte cu mireasă, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un taximetru, parcat regulamentar.
În urma impactului, taximetrul a fost împins într-un stâlp de beton, iar femeia de 44 de ani care se afla pe scaunul din dreapta a rămas prinsă între fiarele contorsionate.
Deşi medicii ajunşi la faţa locului s-au chinuit minute în şir să îi salveze viaţa femeii, aceasta a decedat. De faţă a fost şi soţul său, taximetrist de meserie, care se oprise să închidă poarta curţii de unde tocmai ieşiseră.
Cauza accidentului, potrivit poliţiştilor, este neadaptarea vitezei în curbă. De asemenea, şoferul băuse bine înainte să se urce la volan, iar după producerea accidentului a încercat să fugă cu nuntaşii răniţi în maşină. Acesta a fost prins o oră mai târziu de către poliţişti.