Primarul comunei Budacu de Jos n-a scăpat de amendă. Conflictul de interese i-a fost taxat cu 30.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Sandu Simionca a fost condamnat de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale în valoare de 30.000 de lei, pentru conflict de interese, după ce anul trecut a făcut recurs la decizia judecătorilor.


Primarul comunei Budacu de Jos a fost trimis în judecată la sfârşitul anului 2011, după ce şi-a folosit propria firmă, SC Trans Simy SRL, pentru a deszăpezi drumurile din comună.

Licitaţia a fost câştigată de SC Lucrări Drumuri şi Poduri, care, la doar o lună de la semnarea contractului, a închiriat mai multe utilaje de la firma Trans Samy la care acţionar unic  şi administrator este primarul Florin Sandu Simionca. Pentru serviciile de deszăpezire, primăria a plătit 26.000 de lei.

Anul trecut în martie, judecătorii Curţii de Apel Cluj l-au condamnat pe primar la plata unei amenzi penale de 30.000 de lei, Simionca făcând recurs. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut însă soluţia, primarul fiind bun de plată. 

Contactat telefonic, Florin Sandu Simionca nu a dorit să comenteze decizia judecătorilor, precizând doar că se va conforma şi va plăti amenda.

„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Simionca Florin Sandu împotriva sentinţei penale nr. 41 din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia Penală şi de Minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justitiei,” susţin judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Vă recomandăm:  

Dosarul „Operaţiunea case pentru generali”. Generalul în rezervă Traian Pigui, urmărit penal. Cercetările în caz, declanşate în urmă cu şase ani.

Dosarul reţetelor medicale false: 16 persoane, medici şi asistenţi, rămân după gratii

Corupţia costă statele UE 323 de miliarde de euro anual

 

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite