Povestea fascinantă a plăcilor de azulejos, simbolul Portugaliei, perindate de către Lucian Blaga de la Lisabona până la Bistriţa
0Puţini ştiu că Lucian Blaga a fost şi diplomat, acesta îndeplinind funcţia de ambasador al României în Portugalia mai bine de un an. Poetul român s-a îndrăgostit de însorita Portugalie, aducând cu el în România, drept amintire mai multe plăci de azulejos, faianţa-simbol a acestei ţări. Parte din această faianţă care a rezistat timpului a ajuns la Bistriţa, unde a fost expusă săptămâna trecută.
Preţ de doi ani, Lucian Blaga a deţinut o casă şi la doi paşi de Bistriţa, pe Drumul Dumitrei. Îşi cumpărase această casă cu gândul să se refugieze acolo pe timp de vară. Deşi a fost nevoit să o vândă câţiva ani mai târziu, Lucian Blaga a recunoscut în nenumărate rânduri că aceste locuri l-au impresionat, numind zona Bistriţei „templul meu”. Aici la Bistriţa a şi reuşit să scrie câteva dintre operele care l-au făcut cunoscut.
„L-am cunoscut îndeaproape, pe Dealul Dumitrei, de deasupra oraşului Bistriţa, unde poetul avea o căsuţă înconjurată de o tablă de pământ. (...) Acolo, pe prispa acelei case ţărăneşti serveam pâine albă cu telemea şi roşii rupte chiar de mâinile noastre de pe lujeri, ne învioram cu câte un pahar de vin, fie de Dumitra, fi de Vermeş, Sâniacob, Lechinţa, Iuda sau Viişoara, apoi ne pierdeam cu sufletele printre pomii încărcaţi de rod, sau, târziu, înspre seară, în purpura asfinţitului, aidoma unor crai”, descrie Teohar Mihadaş întâlnirile cu Lucian Blaga de la Bistriţa.
125 de plăci de azulejos aparţinând familiei Blaga au fost găsite în depozitele muzeului bistriţean
„Anul trecut am găsit în depozitele muzeului 125 de plăci de azulejos, care au aparţinut poetului Lucian Blaga. Aşa că am făcut o expoziţie cu aceste piese, pentru a le arăta publicului pentru că sunt fabuloase. Lucrând la această cercetare am ajuns să descopăr o ţară despre care nu ştiam mare lucru. M-am îndrăgostit de această ţară şi de aceste plăci denumite azulejos”, explică muzeograful Elena Pleniceanu, care a şi organizat o expoziţie cu aceste plăci.
Cum au ajuns însă aceste plăci la Bistriţa? Ei bine, Lucian Blaga a vrut să aducă într-una din locaţiile sale preferate simbolurile unui alt tărâm care l-a fascinat: Portugalia. Acolo a fost ambasador preţ de un an, până în 1 aprilie 1939, când Lucian Blaga părăseşte Portugalia.
Şederea sa în Lisabona şi excursiile sale în Portugalia, cu soarele, oceanul, peisajul şi natura lusitane, au constituit elemente de inspiraţie pentru poetul Lucian Blaga, care a dat naştere aici ciclului de poezii „La curţile dorului”. Tot acolo, poetul şi mai ales soţia sa, s-a îndrăgostit de azulejos, faianţa simbol a Portugaliei, ce devenit populară la sfârşitul secolului al XVI-lea.
Practic este vorba despre faianţă pictată, care înfăţilează scene din mitologie, scene biblice sau chiar de vânătoare. Acest tip de faianţă a devenit atât de popular, încât a ajuns să împodobească biserici şi chiar mănăstiri.
Câteva dintre plăcile din colecţia familiei Blaga
În 1939, Lucian Blaga îl cunoaşte la Lisabona pe dr Ribeira, un medic care i-a cerut un loc de muncă într-o întreprindere petrolieră condusă de portughezi, francezi şi români. Poetul îl ajută pe medic, care ajunge să-l viziteze zilnic, după cum povesteşte în Luntrea lui Caron.
„Cât timp am rămas în Lusitania, doctorul Ribeira trecea, cu maşinuţa lui, în fiecare zi pe la legaţie, mereu, la aceeaşi oră, cu exactitate de antică clepsidră. Şi se interesa dacă n-am vreo dorinţă. O dată, mai târziu, când s-a întâmplat să mă găsească mai degajat în raport cu situaţia mea diplomatică, întrebându-mă ca de obicei, dacă n-am vreo dorinţă i-am răspuns. Nu am nici o dorinţă. Ba da, am totuşi una. Adică, mai curând soţia mea, ar avea o dorinţă. A îndrăgit grozav şi cu un soi de alean vechea faianţă lusitană. Avem o singură bucată de „corda seca” şi nu ştiu cum am putea să ne mai procurăm vreo câteva. După puţin timp doctorul veni cu vreo câteva bucăţi de faianţă. Nu erau corda seca, dar veche şi frumoasă ca aceasta, din secolul XVII-lea”, povesteşte în Luntrea lui Caron, poetul Lucian Blaga.
Prin intermediul acestui doctor, Lucian Blaga obţine câteva sute de bucăţi după cum chiar el dezvăluie: „Mi-am ales după inspiraţia momentului vreo câteva sute de bucăţi. Faianţa înfăţişa, pe fond gris-mat, în desen abăstriu, flori, păsări, cetăţi corăbii. N-au trecut patruzeci şi opt de ore şi mă trezii la legaţie, cu faianţa rânduită în vreo 10 lăzi pe măsură”.
Familia Blaga poartă aceste lăzi cu faianţă peste tot pe unde merge, 6 dintre ele ajungând la Bistriţa. De ce la Bistriţa v-aţi întreba. Tocmai pentru că iubea aceste ţinuturi şi ar fi vrut să-şi înfrumusezeţe căsuţa de vacanţă de la Bistriţa cu această faianţă exotică.
Multe legende au circulat prin cercul de prieteni al familiei Blaga în legătură cu această faianţă din secolul al XVII-lea. Mulţi credeau că nu era vorba despre faianţă ci de vreo comoară pe care familia o poartă peste tot pe unde merge.
Vă mai recomandăm:
Poetul şi filosoful Lucian Blaga a avut în perioada 1939-1940 o căsuţă simplă cu grădină la doi paşi de Bistriţa. Deşi nu s-a bucurat de casă decât doi ani, în perioada de vară, căsuţa simplă care-l inspira i-a rămas în suflet şi în amintire dacă dăm crezare mărturiilor fiicei sale şi a scrisorilor în care pomeneşte de proprietatea de la Bistriţa.
Câştigarea „Paşaportului“ Nobel pentru Literatură ar fi constituit consacrarea definitivă a lui Lucian Blaga, dar ar fi însemnat şi o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin desluşite de către cercetători.
Mişcarea Legionară a fascinat minţi luminate la apogeul său, în perioada interbelică. În anii ’30 legionarismul devenise crezul la modă al multor intelectuali. Nume grele ale literaturii şi ştiinţelor, în general, s-au alăturat mişcării fie ca membrii cu acte în regulă, fie ca simpatizanţi.
Se încarcă comentariile...
