Organizare impresionantă a pompierilor de acum 150 de ani: funcţiona plasa pentru cei blocaţi la înălţime, iar anunţurile se făceau cu toba
0Cine-ar fi crezut că, în urmă cu apoape 150 de ani, pompierii reuşeau să facă faţă provocărilor flăcărilor cu succes, în ciuda absenţei unui număr de urgenţă şi a aparaturilor moderne. Anunţurile se făceau atunci cu toba şi bătând clopotele, iar printre „dotările” pompierilor se numărau inclusiv plase, în care se aruncau cei prinşi la înălţime.
Bistriţa are pompieri încă din anul 1877, când Consiliul Local al Primăriei Bistriţa a hotărât să reglementeze oficial funcţionarea unui corp al pompierilor voluntari. În prima fază acest serviciu era voluntar şi gratuit. Încă de la început, corpul pompierilor era împărţit în 4 secţii: trupa căţărătorilor, trupa la tulumbe, trupa apei şi trupa de scut.
Organizarea unui asemenea serviciu a devent aproape obligatorie, după ce incendiile au făcut ravagii în Bistriţa începând din Evul Mediu şi continuând în perioada modernă.
Cele mai multe ravagii au fost făcute de incendii în secolul al XIX-lea, asta din cauza materialelor din care erau construite caseşe şi acoperişul acestora. În 1836, un incendiu a distrus 80 de case, în 1840 au ars 116 case, iar în 1842 s-au mai aprins alte 100 de case. Cel mai devastator a fost incendiul din 1857, când au fost cuprinse de flăcări 214 case şi Biserica Evanghelică.
Deşi era un serviciu voluntar, acesta era foarte bine pus la punct. De exemplu, atunci când un pompier lipsea de la un incendiu sau părăsea locaţia înainte ca flăcările să fie stinse şi nu prezenta o scuză plauzibilă, acesta era dat afară. De asemenea, dacă un membru nu-şi achita obligaţiile băneşti sau obişnuia să consume băuturi alcoolice, acesta era dat afară.
Incendiu, anunţat cu clopotele şi...toba
„Pentru a semnaliza un eventual incendiu, paznicul din turnul Bisericii Evanghelice era obligat să facă, la fie sfert de oră o tură pe galerie; dacă izbucnea un incendiu, paznicul din turnul bisericii trebuia să lovească în clopotul cel mare. Câte o lovitură însemna foc în centrul oraşului, două lovituri, în partea de sus, tre lovituri în partea de jos a oraşului, La auzul bătăilor, toboşarii dădeau semnale în oraş, pentru a alarma pompierii”, explică Adrian Onofreiu, cercetător al Direcţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud a Arhivelor Naţionale, în Revista Bistriţei.
Chiar şi atunci, pompierii făceau adesea exerciţii şi aplicaţii la diverse obiective din oraş. Aceste demonstraţii erau urmate de defilări. Fondurile necesare pentru funcţionarea acestui serviciu proveneau de la primăria oraşului, dar şi din donaţii. Ulterior, în 1922 s-a decis să se perceapă o taxă populaţiei.
Valoarea acesteia era stabilită în funcţie de cinci clase de risc. În clasa I intrau fabricile, morile mecanice, magaziile de lemne, petrol, benzină sau praf de puşcă. În dotarea pompierilor intrau inclusiv plasele pentru cei care rămâneau prinşi la înălţime.
Preţul pe care oraşul îl punea pe pompierii voluntari se vede şi la investiţiile făcute. În anul 1929, de exemplu, Consiliul Local al Primăriei Bistriţa aprobă cumpărarea unei tulumbe-automobil din Viena cu aproape un milion şi jumătate de lei. Pentru această investiţie, Primăria Bistriţa s-a împrumutat de la bancă.
Se încarcă comentariile...
