FOTO Bistriţeanul a cărui avere se măsoară în trenuleţe electrice. Inginerul colecţionează de un sfert de secol trenuri în miniatură
0O casă de la marginea oraşului Bistriţa adăposteşte o colecţie ieşită din comun: aproape 200 de vagoane şi locomotive nu mai mari de 15 centimetri. Colecţia aparţine inginerului Anton Tocaci, care adună trenuri de un sfert de secol.
Pe inginerul constructor Anton Tocaci de 71 de ani îl găsim în biroul său amenajat în casa de la marginea oraşului Bistriţa, unde locuieşte cu soţia. Biroul este locul său de suflet, asta pentru că în micuţa cameră se află cea mai de preţ avere a bistriţeanului: colecţia sa de trenuri.
O bibliotecă adoposteşte sutele de cataloage cu trenuri adunate de la magazinele şi expoziţiile din Austria şi Germania, iar pe pereţi sunt montate nişte rafturi special concepute pentru trenuleţe. Piesele sunt protejate de praf şi umiditate cu ajutorul unor vitrine de sticlă, posesorul colecţiei încercând să redea în biroul său condiţiile pe care le-a întâlnit doar în muzeele de specialitate din Germania.
Bistriţeanul colecţionează trenuri electrice încă din anii `80, ajungând să adune în ultimii 25 de ani peste 150 de vagoane de marfă şi de călători şi zeci de locomotive. Acestea sunt la o scală de 1 la 87 şi respectă întru totul proporţiile, dar şi detaliile modelelor originale. Doar o singură locomotivă are în jur de 150 de piese.
Deşi momentan trenurile se odihnesc pe rafturi, odată puse pe machetă, acestea funcţionează perfect. „Am văzut odată când am fost în străinătate câteva trenuleţe şi am început să colecţionez şi eu. Atunci nu se puteau comanda, mai mergeam eu în străinătate, îmi mai aduceau prietenii. Se găseau însă şi în România, în Bucureşti, la magazinul Victoria. Am cumpărat de acolo vagoane şi cu 25 de lei, acum acele vagoane costă 25 de euro“, îşi aminteşte inginerul.
Trenuri din toată lumea
Bistriţeanul a adunat în colecţia sa trenuri din toate ţările lumii. Pe unul chiar scrie România, deşi în ţara noastră nu sunt producători de asemenea trenuri. Ţara care stă cel mai bine la acest capitol este Germania, unde Anton Tocaci obişnuieşte să viziteze magazinele şi expoziţiile de profil.
Cea mai veche piesă din colecţia bistriţeanului este din anii `75-80, iar cea mai rară este o locomotivă americană cumpărată de puţin timp din Germania. „Am văzut-o acolo, am plecat, iar după două zile m-am întors şi am cumpărat-o“, completează bistriţeanul care îşi descrie hobby-ul ca fiind „un pitic pe creier“. Bistriţeanul vizitează expoziţiile şi magazinele de profil din ţări cu tradiţie în acest domeniu cum sunt Austria sau Germania de fiecare dată când are ocazia. Spune că îl ajută mult şi timpul liber pe care îl are din anul 2000, când s-a pensionat.
Deşi recunoaşte că piesele sunt scumpe, un trenuleţ digital ajungând să coste şi peste 1.000 de euro, bistriţeanul spune că nu îl interesează partea materială şi că nu şi-a pus niciodată problema de costuri, pentru că „dacă stai să socoteşti, nu mai faci colecţie“.
Una dintre cele mai rare locomotive din colecţia bistriţeanului
„Merg la expoziţii cu notiţe“
Apropiaţii inginerului îi cunosc hobby-ul şi chiar îi fac cadou diverse piese cu ocazia zilelor sale de naştere. Modelele pe care urmează să le achiziţioneze le alege din cataloagele pe care le primeşte la expoziţii şi din magazinele de profil. De altfel, aceste cataloage ocupă mare parte din biblioteca sa din birou.
„La expoziţii te fură ochiul, vezi un model şi te atrage pe loc şi schimbi toate planurile cu care ai venit de acasă. Merg la expoziţii cu notiţe, ştiu ce mi-ar trebui şi ajung acolo şi se schimbă totul. Niciodată nu nimeresc să iau o piesă stabilită înainte“, completează Anton Tocaci.
Cât despre colecţie, bistriţeanul spune că nu prea are dubluri şi că nu este tentat deloc să o vândă. Mai degrabă şi-ar împrumuta din piese Complexului Muzeal pentru o expoziţie permanentă, cu condiţia ca instituţia să vină cu macheta care să permită vizitatorilor să vadă trenurile în acţiune.
Cei mai mari duşmani: praful şi umezeala
Pentru ca trenurile să rămână funcţionale pentru cât mai mult timp, acestea trebuie operate cu mare grijă. Bistriţeanul le curăţă odată pe an, norocul său fiind vitrinele care le protejează. „Praful este cel mai mare duşman al lor şi umezeala, care afectează partea electrică. Nu sunt pentru copii, chiar dacă par jucării, sunt pentru oameni pasionaţi, mai ales că bagi bani în ele“, precizează inginerul.
Trenurile sunt protejate de praf şi umezeală cu ajutorul sticlei
Curăţarea trenurilor se întinde pe mai multe zile, colecţionarul având nişte paşi foarte bine definiţi. Fiecare tren este luat de pe raft şi pus în cutia originală. După aceea este luat individual fiecare şi este curăţat cu ajutorul unui pămătuf şi a unor soluţii speciale. Abia după, trenurile sunt reaşezate la locul lor pe rafturi. De asemenea, trenurile sunt destul de sensibile şi la şocuri.
Întrebat ce părere are familia despre acest hobby, Anton Tocaci răspunde: „Nici nu l-aş fi avut dacă nu era familia şi dacă nu exista o înţelegere“. Totuşi, colecţionarul recunoaşte că soţia îl mai întreabă câteodată: „Nu-s destule?”
Fiul colecţionarului, pasionat de Lego
Fiul colecţionarului îi ştie acestuia pe de rost întreaga colecţie. Nici nu se poate altfel, ne spune Anton Tocaci, având în vedere că Tony a crescut cu ele şi merg împreună la expoziţii. Deşi nu a luat microbul tatălui său pentru trenuri, Tony a preluat pasiunea pentru colecţionat. El este un pasionat al pieselor Lego, hobby pe care îl cultivă încă din perioada comunistă, când tatăl său i-a adus din străinătate câteva astfel de piese.
Tony participă chiar la o expoziţie la Praga a fanilor Lego cu o navă spaţială care numără în jur de 70.000 de piese. Atenţia la detalii a lui Tony îl determină pe Anton Tocaci să apeleze la fiul său atunci când are vreo problemă cu vreun trenuleţ. Ochiul antrenat al lui Tony găseşte rapid problema, iar tenacitatea dezvoltată la lego aduce şi rezolvarea.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
