Elena Nacu îi învaţă pe copii ABC-ul picturii
0
Elena Nacu şi-a dorit să deseneze de când se ştie. Dorinţă pe care a convertit-o în realitate imediat ce a avut ocazia, încă de pe vremea când toate desenele ei începeau cu nodul de la fundiţă. Părinţii ei aveau o stupină, dar într-o iarnă geroasă le-au murit toate albinele. Lucru trist pentru ele, dar fericit pentru cărţile familiei care şi-au găsit locul în stupii cu pricina.
Evident, cea mai mare fericire a avut-o Elena care a avut grijă ca toată biblioteca din stupi să poarte marca sa artistică: fetiţele cu fundiţă pe care le desena pe paginile cărţilor de poezii, începând tot timpul cu nodul fundiţei.
Primii elevi
Mai târziu, a avut ocazia să se exprime din plin în artă, la facultatea de arte plastice pe care a urmat-o la Bucureşti. După terminarea facultăţii, a ales cariera de profesor. Primii săi elevi au fost în 1977 elevii de la şcoala specială, pentru care desenul era o terapie. „Le predam desenul. Dar pentru ei era o terapie ocupaţională. La creativitate nu mă puteam aştepta. M-au surprins, erau interesanţi şi inocenţi, dar cel mai mult m-am surprins eu pe mine", îşi aminteşte ea.
A lucrat aici până în 1982, după care a predat elevilor de la şcoala de muzică şi arte plastice. „Acolo a fost o activitate aşa cum îmi doream, cu copii cu aptitudini speciale pe care puteam să-i conduc pe drumul creativităţii", povesteşte profesoara.
Casă, copil, animal...
De cercul de pictură de la Palatul Copiilor se ocupă de pe vremea când instituţia se numea Casa Pionierilor şi a Şoimilor Patriei şi desenele cu tematică patriotică erau obligatorii. Foştii elevi din perioada aceea o abordează şi astăzi cu un „poate nu mă mai recunoaşteţi...". Predă desenul copiilor care vor să înveţe aceste domeniu după şcoală.
Înainte de a intra la cercul de pictură, aceşti primesc un test: să deseneze o compoziţie care să conţină elementele „casă, copil, animal" şi după felul cum le execută, profesoara „citeşte" câte ceva despre ei. „Copiii foarte timizi desenează toate obiectele în josul paginii. Dar am un copil în clasa I, o excepţie, care deja reprezintă foarte bine dimensiunile obiectelor", remarcă ea.
De altfel, sunt multe lucuri care se pot remarca în legătură cu un copil, la un cerc de desen. De exemplu, că atunci când îşi desenează familia, personajul cel mai mare este cel cu cea mai multă autoritate în casă sau cel mai privilegiat. Pictura cu copiii rămâne o încântare pentru Elena, cu atât mai mult cu cât aceştia doresc să-şi câştige cât mai repede dreptul de a face icoane pe sticlă, drept pe care îl obţin numai după ce au în „portofoliu" zece lucrări reuşite.
Întrebări şi răspunsuri
Dacă nu aţi face pictură, ce altceva aţi face?
Tot pictură. Dintotdeauna mi-am dorit să pictez. Poate că aş fi putut face chimie alimentară sau stomatologie, meserii mai profitabile decât învăţământul, dar asta mă mulţumeşte.
Care este partea cea mai frumoasă a cercului de pictură?
Tehnica picturii pe sticlă, cea mai solicitată de copii. Este şi desen, şi tematică religioasă. Trebuie să aibă şi cunoştinţe religioase, dar şi trăiri. Aici vorbim şi despre îngerul păzitor.
Ce-i place
Iubeşte muzica simfonică, îi place să călătorească, să cât mai mult din muzeele lumii şi cât mai multe ţări, dintre care, o parte le-a văzut deja.
Ce nu-i place
Nu-i plac ipocrizia, impostura, bădărănia, infatuarea gratuită şi faptul că imaginile furnizate de TV şi calculator ocupă o mare parte din mintea copiilor.
Se încarcă comentariile...
