Dascălul „revolutionar“ şcolit la Viena şi Graz care a transformat total o şcoală rudimentară acum 150 de ani
0Printre primii doctori români în biologie se numără profesorul Artemiu Publiu Alexi, care a avut ocazia să studieze la Viena şi Graz. El a transformat din temelii una dintre primele şcoli româneşti din Ardeal. Profesorul a pus la punct inclusiv o grădină botanică pe lângă şcoală, cu arbori aduşi tocmai din Viena.
Artemiu Publiu Alexi s-a născut în anul 1847 în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi şi a trăit doar 49 de ani, decedând în 1896. În anii petrecuţi la catedră a făcut minuni la şcoala din Năsăud, una dintre primele unităţi de învăţământ româneşti din Transilvania.
Profesorul a avut ocazia să se şcolească la Viena şi Graz, beneficiind de una dintre bursele oferite de fondul şcolar grăniceresc.
Îniţial, acesta s-a înscris la Ştiinţele Naturii, Universitatea din Viena în 1868. Înainte de absolvire, acesta s-a transferat la Graz, din motive necunoscute. Acolo şi-a obţinut doctoratul în biologie, fiind unul dintre primii români doctori în biologie.
Întors pe pământ natal se angajează ca profesor la Năsăud, când şcoala abia avea un deceniu de funcţionare. Până să ajungă Artemiu Publiu Alexi la şcoala din Năsăud, ştiinţele naturii erau predate de un teolog, la întâmplare, fără o structurare a materiei, fără materiale didactice sau manuale.
Acesta s-a apucat să le predea elevilor noţiuni din geologie, mineralogie, cristalografie, botanică, zoologie, chimie, fizică, reuşind să reorganizeze tot.
„În activitatea de dotare cu o bază modernă de predare, este neobosit. Nu numai planşe murale pentru toate disciplinele ce le preda, ci şi animale naturalizate, plante conservate, eşantioane de roci şi minerale, primite de la minele din Iacobeni, prin directorul acestora (1033 bucăţi), apoi aparate de fizică, utilaj, substanţe şi reactivi chimici. La pensionarea sa în 1892, toate acestea constituiau un inventor cuprinzător de 5.473 de obiecte”, notează Iuliu Morariu în revista Arhiva Someşană publicată în 1975.
A făcut o grădină botanică lângă liceu
În 1875, profesorul a întemeiat, alături de elevi o grădină botanică lângă liceu. Acesta a primit plante de la celebrul botanist Florian Porcius, de la grădina botanică de la Cluj, dar şi specii lemnoase, arbori şi arbuşti tocmai din Viena. Numărul arborilor şi arbuştilor procuraţi din Viena ajunsese la 75.
Acesta a introdus o nouă metodă de predare, prea puţin practicată în a doua parte a anilor 1800 în Transilvania: excursiile didactice.
„Excursiile cu caracter didactic făcute cu elevii în imprejurimile localităţii completau arsenalul mijloacelor instructiv-educative pentru cunoaşterea şi înţelegerea naturii de către elevi”, mai spune Iuliu Morariu, care a publicat o parte din biografia profesorului.
Dascălul a adus la Năsăud primele manuale apărute în ţară, iar pentru domeniile pentru care nu existau manuale a pus la punct chiar el notiţe de predare. De asemenea, profesorul preda şi poetica, dar şi gimnastica.
„Alexi a fost un profesor priceput, foarte activ, de o frumoasă cultură şi cu mare dragoste de înaintarea neamului. De aceea a şi publicat multe articole prin reviste şi ziare, a ţinut conferinţe şi a scris cărţi bune, a făcut multe excursii ştiinţifice. Era un om de ştiinţă, dar şi mare nationalist. Toată această activitate frumos organizată şi cu mare pricepere înfăptuită a avut o foarte puternică influenţă asupra elevilor. În ceea ce mă priveşte, nu numai că mi-a deschis gustul şi plăcerea pentru ştiinţă, dar mai târziu am imitat foarte multe din ceea ce făcuse Alexi la Năsăud, în cariera mea de profesor”, preciza profesorul Iuliu Moisil.
A decedat singur, după ce o psihoză i-ar fi luat minţile
Cariera sa la catedră s-a încheiat bruscă în 1893, după ce o psihoză i-ar fi luat minţile. Cunoscuţii mărturiseau că profesorul şi-ar fi pierdut minţile după ce unul dintre cele mai importante proiecte ale sale, prima librărie din Năsăud „Concordia”, a eşuat. Profesorul îşi pierduse atunci tot ce a agonisit preţ de 20 de ani: o casă, o bibliotecă bogată şi colecţii ştiinţifice.
În 1893 cere un concediu de un an, însă din cauza agravării bolii sale, este nevoit ulterior să se pensioneze.
„Retas la Rebrişoara, singuratec, abandonat şi epuizat de suferinţă şi mizerie se stinge în 17 octombrie 1896, la doar 49 de ani. Este înmormântat în cimitirul bisericii, unde profesorii şi elevii liceului pe care i-a servit cu atâta devotement, i-au ridicat un monument funerar de piatră”, spune preotul Anton Precup, unul dintre discipolii săi.