Cum au ridicat meşteşugarii saşi Transilvania, după ce au fost momiţi cu pământuri şi privilegii

Influenţa pe care saşii au avut-o în Transilvania, ca dezvoltare economică şi creşterea nivelului de trai este incontestabilă. Cum au ajuns însă în Transilvania meşteşugarii saşi care au asigurat această bunăstare preţ de 800 de ani cu ajutorul breslelor? Ei bine, istoricii spun că aceştia au fost momiţi cu pământuri şi privilegii.

Saşii au lăsat românilor „amintiri” în întreaga Transilvanie. Fie că este vorba despre cultură, portul tradiţional, reţete sau clădiri de-a dreptul spectaculoase, influenţa saşilor nu poate fi contestată nici la decenii bune de la plecarea lor.

Istoricii spun că saşii au ajuns în Transilvania în mai multe etape, mai intens în secolele XII-XIV. Această mişcare demografică a avut mai multe cauze, printre care suprapopularea unor ducate germane, limitarea suprafeţelor care puteau fi amenajate pentru agricultură şi situaţia materială precară a unor categorii ale populaţiei germane. Situaţia ducatelor germane a fost completată de promisiunile ispititoare ale regilor Ungariei, care voiau să-şi asigure regatul cu ajutorul lor. 

„Aceştia au fost aduşi pentru a se asigura că regatul se poate apăra, îşi poate cultiva terenul şi îşi poate confecţiona cele necesare. Aceştia au fost atraşi cu mici privilegii, principalul fiind acordarea pământului. Meşteşugarii saşi au fost aduşi în Transilvania din necesitate”, explică profesorul Anca Berendea.

Pe lângă faptul că puteau folosi pământul fără restricţii, fie că era vorba despre bogăţiile solului, fie ale subsolului, saşii erau scutiţi de taxe vamale pe întreg teritoriul regatului, aveau drept de a ţine târguri fără a plăti vama şi aveau acces la exploatările de sare. Aceştia au primit şi drept de a bate monedă proprie, iar în 1376 au primit şi dreptul de a organiza meşteşugurile în bresle.

Breslele, „maşinăria” care a funcţionat preţ de 800 de ani

Aceste bresle au funcţionat ca o maşinărie preţ de 800 de ani, asigurând bunăstarea saşilor şi în general a locuitorilor Transilvaniei.

„Unii au fost săraci, alţii au fost extrem de bogaţi, unii au trăit la limita subzistenţei, pe când alţii dispuneau de averi, care chiar şi pentru perioada noastră sunt colosale, unii erau mai abili, alţii mai puţin înzestraţi, însă toţi au făcut ca această maşinărie, breasla, să fie funcţională ca şi instituţie, pe teritoriul Transilvaniei aproape 800 de ani”, mai spune Anca Berendea.

Practic breslele erau organizate în funcţie de ocupaţii, exista breasla pielarilor, măcelarilor sau fierarilor. Tot breslele asigurau paza cetăţilor. Saşii au ajuns să-şi decoreze până şi locuinţele cu însemnele breslei din care făceau parte, pentru a-şi marca apartenenţa.

Munca, datoria existenţială a saşilor

Anca Berendea este de părere că bunăstarea lor a fost garantată şi de faptul că munca era coordonata majoră a meşteşugarului sas. „Munca era datoria lui existenţială”, precizează profesorul.

Sistemul breslaş se poate observa şi în societatea de astăzi. Şcolile profesionale înlocuiesc ucenicii meşteşugarilor, de altfel, organizarea zilei de muncă, formarea profesională şi remuneraţia pentru muncă numită astăzi salariu, au fost discutate şi promovate prima dată de breslaşii saşi.

„Meşteşugarul sas a fost iniţial tolerat, unori hulit, apoi acceptat. A fost cetăţean dacă averea i-a permis, locuitor al cetăţii fără prea multe drepturi, membru în sfatul oraşului sau chiar jude. Această plurivalenţă ocupaţională i-a conferit de-a lungul timpului un statut controversat, de la rău famat, la imaginea idilică pe care o regăsim în literatură”, mai spune profesorul Anca Berendea.

Vă mai recomandăm:

Povestea saşilor plecaţi de zeci de ani din România care au refăcut Biserica Evanghelică din Bistriţa, mistuită de flăcări, în care se rugau în copilărie

Biserica Evanghelică din Bistriţa este una dintre dovezile măiestriei saşilor care în urmă cu un secol erau majoritari în micul burg săsesc. Deşi au plecat de decenii din Bistriţa, saşii au suferit la unison când şi-au văzut simbolul copilăriei în flăcări. Tot ei au fost cei care au sprijinit financiar reconstrucţia bisericii cu cel mai înalt turn de piatră din Transilvania.

Turnul slăninilor din Dumitra, „frigider” de secol XV. „Saşii aveau o slănină albă ca spuma laptelui“

Un turn ridicat de saşi în 1488, în comuna bistriţeană Dumitra, ascunde adevărate poveşti despre felul încare trăiau şi se gospodăreau vechii locuitori ai zonei. Ingenioşi, saşii foloseau construcţia din piatră, cu ziduri groase de doi metri, în spaţiu de depozitare a hranei. De aici, s-a păstrat, de-a lungul secolelor, şi numele de Turnul slăninilor.