Bistriţa: Weekend încărcat pentru poliţişti
0Sâmbătă şi duminică, aceştia au sancţionat nouă persoane care fie conduceau fără permis fie consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Nouă dosare penale şi tot atâtea cazuri în verificare sunt elementele unui bilanţ care descriu activitatea poliştilor bistriţeni de la rutieră, ordine publică şi poliţia rurală. Aceştia au reuşit ca, în două zile, să identifice abaterile în trafic ale unor conducători auto băuţi, precum şi a mai multor persoane care conduceau fără permis. Astfel, aceştia au întocmit cinci dosare penale pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru şofatul fără permis legal şi alte două dosare pentru combinarea acestor infracţiuni. (I.S.)