Bistriţa: Smaranda Florean este învăţătoarea de Step by Step

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De trei decenii lucrează în învăţământ ca învăţător şi, de zece ani, predă cursuri la de  „Step by Step" la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu", unde a format şi prima generaţie din Bistriţa.

Pe Smaranda Florescu a ales-o meseria de dascăl încă de mică. „Din copilărie aveam grijă  de alţii. Fiind sora cea mare am făcut pe educatoarea cu rudele mele şi cu alţi copii, pe perioada verii. Nu am avut profesori în familie, dar de mică m-a atras această meserie. Nu ştiu cât de mult am conştietizat că mi se potriveşte, dar acum sunt convinsă de asta", spune învăţătoarea. Momentul în care s-a convins că munca la catedră îi este predestinată a fost în primele ore de practică, în care a realizat că poate transmite altora informaţii pe care aceştia le înţeleg. 

Şase ani, dascăl la ţară

Primii ani în învăţământ au ajutat-o pe Smaranda Florean să formeze copiii din Vermeş şi să poată face apoi comparaţii între generaţiile de elevi de la sat şi cele de la oraş. „Diferenţe prea mari nu mai sunt, acum că internetul e în fiecare colţ de judeţ. Copii buni pot fi şi la sat şi la oraş. Este adevărat, însă, că cei de la oraş au mai mult acces la ceea ce înseamnă compania găştilor, care îi poate influenţa enorm în activitatea şcolară", este de părere dascălul. Din 1985, Smaranda este învăţător la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu. „Pentru mine este o plăcere să fiu în clasă. Nu mi se pare greu. Fiecare generaţie îţi oferă o mulţime de noutăţi", spune Smaranda.

A format prima promoţie de Step by Step

Schimbările continue în învăţământ au determinat-o pe Smaranda Florean să intre, în 2001, în alternativa Step by Step. „Scenariul zilei în acest program alternativ este de opt ore şi nu de patru, ca în sistemul tradiţional. În acest program copilul nu primeşte teme acasă, iar dezvoltarea copilului se face sub stricta supraveghere a specialistului care îi asigură atât învăţarea, predarea dar şi aprofundarea cunoştinţelor. Am pornit, în Bistriţa, cu patru astfel de clase, iar acum sunt 28", povesteşte dascălul. Sistemul step by step este un concept folosit cu succes în Statele Unite ale Americii şi care presupune evaluarea copiilor după alte criterii decât acordarea calificativelor. „Elevul este pus să conştietizeze ce nu a făcut bine şi să remedieze situaţia. Niciodată nu am primit reproşuri că, o dată cu ciclul gimnazial, copiii formaţi în Step by Step au rezultate slabe. Din contră, în baza chestionarelor făcute, profesorii au observant că aceşti copii sunt mult mai vorbăreţi şi pun mai multe întrebări", mai explică învăţătoarea.

Ce-i place:

„Îmi place fairplay-ul şi să mă ţin ţin de cuvânt. Sunt genul de om care, atunci când promite ceva, face. De asemenea, îmi place că oraşul este mult mai curat şi plin de flori şi asta este ceva ce admiră şi colegii din alte părţi ale ţării", este de părere învăţătoarea.

Ce nu-i place:

Învăţătoarei nu-i place singurătatea şi nici dezordinea. „Îmi displace să stau singură. Cred că, pe schema inteligenţelor multiple, mie mi se potriveşte inteligenţa interpersonală. Asta m-a şi ajutat foarte mult", crede Smaranda Florean. Aceasta adaugă că nu-i place că locurile de parcare  sunt insuficiente în oraş, mai ales în cartierul Ştefan Cel Mare.

Întrebări şi răspunsuri

Aveţi un motto după care vă ghidaţi în viaţă?

Da. Îmi place foarte mult că sunt învăţătoare şi îmi place un citat al lui Noica: „Nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe lume să-l înlocuieşti, să dai sensuri, să creezi, să duci începutul înainte". Şi noi  asta facem. Fiecare început de an are dublă semnificaţie la noi: anul şcolar şi anul calendaristic.

Care este reţeta unei educaţii de succes?

În primul rând, din partea dacălului, e nevoie de multă răbdare şi o foarte bună comunicare. Aşteptările de la copii trebuie să fie în funcţie de fiecare copil. Sunt unii care încep mai greu, dar îşi dau drumul în doi sau trei ani. E foarte important să avem răbdarea să le acordăm copiilor timpul de care au nevoie şi să nu-i comparăm cu ceilalţi.

Profil:

Născută: 15 octombrie, 1960, comuna Matei

Studii: Master în Consiliere şi Asistenţă Psihopedagogică

Familie: Căsătorită, are doi copii

Profesie: profesor în învăţământul primar

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite