VIDEO Mai multe opere de artă şi ustensile ale lui Vida Geza au intrat in patrimoniul Băii Mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiecte de o valoare culturală inestimabilă, opere de artă şi ustensile ale marelui sculptor Vida Geza au intrat în posesia municipiului Baia Mare ca urmare a unei donaţii făcute tocmai de familia artistului. Acestea vor fi expuse în cadrul Galeriei „Oliver Thurman” până anul viitor când se doreşte realizarea unui pavilion dedicat ilustrului artist.

Aproximativ 60 de opere de artă şi ustensile ale sculptorului Vida Geza au intrat în patrimoniul Băii Mari. Iniţiativa a aparţinut tocmai familiei artistului care s-a arătat dornică de a împărtăşi cu publicul o părticică din viaţa consacratului sculptor. Evenimentul a făcut parte dintr-o largă acţiune desfăşurată în mai multe oraşe ale României, dar şi în străinătate. Acţiunea de joi a fost sfârşitul centenarului Vida Gheza, la care au luat parte şi membri familiei fostului sculptor. Aceştia s-au arătat impresionaţi de modul în care a decurs întregul eveniment, dar şi de modul în care au fost primiţi. „Am fost surprinşi de faptul că băimărenii au reacţionat extraordinar de bine. Noi vroiam să facem într-o sală mică, un lucru modest şi, până la urmă am făcut la Millennium I, unde curgeau oamenii la 28 februarie şi am fost bucuroşi şi entuziaşti că toată lumea şi-l aduce aminte pe Vida. Iată că Vida Gheza nu-i pe nicăieri, că-i acasă la el. Acasă, unde este sărbătorit, unde îşi arată toate meritele, pentru că este unul dintre cei mai mari artişti ai acestei ţări”, a spus academicianul Marius Porumb, ginerele lui Vida Gheza.


Autorităţile locale au promis pentru anul viitor deschiderea unui pavilion în aer liber dedicat artistului. „Într-un fel, e o întoarcere acasă, e o întoarcere acasă datorită familiei care a oferit comunităţii aceste lucrări, într-un gest nobil, printr-o donaţie pe care o primeşte municipiul Baia Mare. Până vom finaliza anul viitor, în noul parc central al municipiului Baia Mare, un edificiu care să fie un pavilion în care cele două pasiuni ale lui Vida Gheza să fie sub acelaşi acoperiş – cactuşii şi sculpturile –, avem în acest spaţiu atelierul şi o expozitie permanentă Vida Gheza”, a explicat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. 


Până la inaugurarea pavilionului lucrarile marelui sculptor vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei permanente din cadrul Galeriei „Oliver Thurman”.

Vida Gheza, cel mai mare sculptor maramureşean al tuturor timpurilor

Simpozion Naţional: Vida Gheza a fost comemorat în Aula Academiei Române

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite