Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

0
Publicat:

Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care încearcă să fugă din calea războiului.

Cadavrul descoperit aparține unui cetățean ucrainean FOTO Facebook/Salvamont Maramureș
Cadavrul descoperit aparține unui cetățean ucrainean FOTO Facebook/Salvamont Maramureș

"Corpul bărbatului a fost găsit într-o râpă. Se pare că este vorba despre un cetăţean ucrainean. Conform procedurilor standard în astfel de cazuri, specialiştii de la Poliţia Naţională au intervenit la faţa locului pentru a efectua investigaţiile preliminare", a transmis Salvamont Mureș.

Salvatorii montani au intervenit, iniţial, sâmbătă, în încercarea de a recupera cadavrul, însă acţiunea a fost suspendată din cauza întunericului.

Conform procedurilor standard în astfel de cazuri, specialiștii de la Poliția Națională au intervenit la fața locului pentru a efectua investigațiile preliminare. După aceste etape inițiale, trupul a fost pregătit pentru a fi coborât de pe munte.

"Salvatorii montani de la Salvamont Maramureș au avut misiunea dificilă de a coborî corpul neînsuflețit prin zone cu acces dificil până la baza muntelui. De acolo, acesta a fost preluat de specialiștii de la Medicină Legală pentru continuarea cercetărilor", a mai transmis Salvamont Maramureș.

În cele din urmă, acțiunea s-a încheiat, iar echipa Salvamont Maramureș s-au retras la bază.

Potrivit acestora, cadavrul a fost găsit într-o zonă cunoscută ca fiind o rută frecvent utilizată de cetățeni ucraineni care încearcă să fugă din calea războiului. În ultimii trei ani, în aceeași zonă au mai fost găsite trupuri ale unor cetățeni ucraineni care nu au reușit să supraviețuiască condițiilor extreme din munți.

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite