Telefoane mobile sau cd-playere furate din maşini ziua în amiaza mare. Reclamaţii la poliţie, paguba rămâne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un moment de neatenţie. De atât are nevoie un hoţ pentru a fura ceva dintr-o maşină. Au aflat asta mai mulţi şoferi din Maramureş care şi-au lăsat nesupravegheate maşinile şi care ulterior au trecut pe la poliţie pentru reclamaţii.

În ultimele 24 de ore la poliţie  au fost înregistrate mai multe sesizări despre comiterea unor furturi din autoturisme, pe raza judeţului.

Potrivit informaţiilor furnizate de către IPJ Maramureş, în municipiul Baia Mare s-au reclamat furtul unui portmoneu dintr-o autoutilitară parcată în spatele unui imobil de pe Bulevardul Traian şi furtul unui telefon mobil dintr-un autoturism parcat în apropierea unui centru comercial de pe Bulevardul Unirii iar dintr-o autoutilitară parcată pe raza localităţii Onceşti, hoţii au sustras un calculator de bord, un CD-player şi un ceas de bord. 

În toate cazurile furturile au fost comise pe timpul zilei, autovehiculele fiind lăsate neasigurate corespunzător de către proprietarii acestora. Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciilor.

Date fiind toate acestea, Poliţia Maramureş vine cu o serie de recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme:

Nu lăsaţi la vedere în interiorul maşinii bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatură electronică) chiar dacă lipsiţi pentru puţin timp;

De fiecare dată când închideţi maşina, asiguraţi-vă că portierele s-au închis corect. Altfel, există riscul să vă fie blocată închiderea centralizată de către infractori cu dispozitive electronice specializate;

De fiecare dată când coborâţi din maşină, încuiaţi portiere şi închideţi geamurile maşinii, oricât  de puţin aţi lipsi;

În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor;

Atunci când ieşiţi dintr-un supermarket şi încărcaţi cumpărăturile în portbagaj, nu lăsaţi la vedere pe scaunul din faţă al autoturismului,  genţi, poşete, portmonee sau alte bunuri de valoare

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite