Semne că ai un copil normal, chiar dacă ţipă sau muşcă atunci când e nervos. Psiholog: „Cu cât copilul e mai mic, cu atât mai mic e autocontrolul”
0
Autocontrolul la vârste mici este aproape imposibil. Creierul aflat în dezvoltare al copiilor nu poate gestiona emoţiile puternice aşa cum o face un adult. Asta înseamnă însă că părintele este cel care trebuie să dovedească autocontrol, atunci când cel mic are un comportament inadecvat.
Cu toţii am văzut, cel puţin o dată, un copil care ţipă, plânge, cere ceva de-a dreptul agresiv, nu are răbdare sau ai impresia că se mişcă mereu, se foişte, nu are astâmpăr.
Atunci când cel mic are astfel de comportamente, părinţii sunt de multe ori tentaţi să-şi pună întrebări dacă nu cumva copilul are probleme. În prezent, diagnosticul de ADHD este mult mai frecvent stabilit la copii, faţă de cum era acum 20 sau 30 de ani. Însă aceste comportamente, cel puţin până la o limită, sunt absolut normale, spune un psiholog.
Psihoterapeutul Cecilia Ardusătan explică de ce nu e cazul să ne îngrijorăm, chiar dacă vedem unele comportamente dintre cele descrise mai sus. Potrivit ei, uneori nici părinţii nu ştiu care este comportamentul normal şi specific vârstei pentru copii.
„Vin părinţi şi-mi spun de exemplu: doamna educatoare ne-a spus că are o problemă, nu stă locului şi nu se joacă în grup, ţipă sau muşcă atunci când îi ia o jucărie din mână alt copil. Când întreb câţi ani are copilul, aflu că are 3 ani jumate. Păi nu-i normal? La vârsta asta şi doamna educatoare trebuie să ştie că încă abia învaţă să se joace cu ceilalţi, că atunci când îi este luată o jucărie brusc e normal să reacţioneze aşa. Ideea este că, cu cât e copilul mai mic, cu atât mai mic e autocontrolul. Creierul e în formare masiv până la 18 ani”, explică psihoterapeutul.
„Copiilor le îngheaţă mintea dacă-i pui să stea nemişcaţi”
Un alt exemplu frecvent pe care îl întâlneşte este starea permanentă de nelinişte a celor mici. „Sunt învăţătoare şi educatoare care se plâng de copii că se foiesc, se mişcă continuu.
Nu, nu au ADHD toţi copiii. În plus, nu se pune astfel de diagnostic sub 5 ani. Părinţii şi educatorii trebuie să înţeleagă că un copil mic nu poate gândi dacă nu se mişcă. Asta am învăţat-o de la minunata Fr. Dolto, cea care a înfiinţat psihoterapia infantilă în Europa. Copiilor le „îngheaţă mintea” dacă-i pui să stea drepţi şi nemişcaţi”, mai spune ea.
De altfel, mai arată ea, în ţările dezvoltate, copiii care sunt mai activi au la băncuţa lor pedale de bicicletă.
„Să nu uităm că noi creştem viitori adulţi şi copil ideal nu există. Normalitatea lui e să fie “viu”, curios, expansiv, uneori vulcanic şi apucat. Există doar copii sănătoşi, copii iubiţi sau copii anxioşi, stresaţi, lipsiţi de vitalitate, de bucuria de a trăi, ştiindu-se neiubiţi pentru ceea ce sunt”. Cecilia Ardusătan, psihoterapeut
Psihoterapeutul Cecilia Ardusătan mai arată că în primul rând, atitudinea părintelui faţă de copil este cea mai importantă. Ea recomandă părinţilor să încerce să înţeleagă etapele de dezvoltare ale copilului, pentru a putea înţelege ce e normal şi ce nu la comportamentul lui.
Cei mici testează limite. „Nu-l dresa”
Trebuie să ţinem cont de faptul că cei mici testează limitele, pentru că acesta este modul în care ei învaţă despre lume, despre mediul înconjurător şi chiar despre ei înşişi. Ei mai trebuie să încalce regulile uneori, pentru a învăţa despre consecinţe. Acestea sunt dintre cele mai importante lecţii de viaţă pe care le primesc de la părinte. De aceea părintele trebuie să fie foarte antent, mai arată psihologii. „Mulţi vor un copil model, după tiparul pe care părintele îl are în cap.
Nu copilul are probleme, el nu trebuie schimbat. Atitudinea noastră faţă de copil trebuie schimbata. Să înţelegem ce e normal şi firesc vârstei”, mai spune psihoterapeutul. Joaca, mai spune ea, este extrem de importantă. „Să citim măcar o carte despre etapele de dezvoltare şi am înţelege multe lucruri.” Psihoterapeut Cecilia Ardusătan
„Copilul trebuie înţeles, sprijinit, ascultat, nu dresat ca să nu supere, ca să nu ne facem de ruşine. Nu-l dresa doar să dea bine. Nu-i opri sfânta joacă, e firescul dezvoltării. Nu-l proteja excesiv de experienţe, ajută-l să le înţeleagă”, completează ea.
Emoţiile puternice, greu de gestionat la vârste mici
Psihologii mai spun că emoţiile puternice sunt greu de gestionat la cei mici, însă cei care trebuie să se controleze sunt adulţii. Cel puţin atunci când vorbim de preşcolari, e firesc să mai aibă astfel de momente. De asemeena, controlul impulsului se dezvoltă în timp, lent.
„Nu te speria când trânteşte, muşcă, ţipă, plânge puternic, emoţiile puternice ce le simte îl copleşesc. Dacă tu nu ştii cum să reacţionezi sau devii violent, pentru el violenţa emoţională îl va doborî. Adică nu te controlezi tu, dar aştepţi asta de la un „creieruţ” în dezvoltare”, mai spune ea. Inervenţia părintelui este crucială, în astfel de momente.
„Ajută-l să umanizeze emoţiile. Îl poţi direcţiona spre activităţi sportive etc. Ţine minte, copilul nu e obiect. Copilul e viu, e viaţă, e curiozitate, e naivitate dulce, creativitate. Nu-l strivi, nu-l dresa. În primul rând, părintele trebuie să se educe!”, conchide psihoterapeutul Cecilia Ardusătan.
Comportamentele care ar trebui să te pună pe gânduri şi să ceri ajutor se referă la autovătămare, adică se loveşte, se taie, îşi face rău singur.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Raed Arafat, despre scandalul creat de geamandurile cu cruce: „Ideea e ucisă şi s-a terminat”
Se încarcă comentariile...
