Liviu Titus Paşca, un senator incompatibil
0Senatorul liberal Liviu Titus Paşca a fost găsit în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Potirvit ANI, timp de un an, acesta a ocupat simultan atât funcţia de senator, cât şi cea de administrator al unei societăţi comerciale, fapt care contravine legislaţiei.
În cursul acestei săptămâni, ANI a constatat starea de incompatibilitate pentru alţi 22 de deputaţi şi nouă senatori, printre care şi mareamureşeanul Liviu Titus Paşca. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 – 11 decembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de senator şi calitatea de administrator la S.C. D.R. PASCA COMPANY S.R.L“, se arată în comunicatul ANI.
Senatorul riscă să-şi piardă locul în Parlament, având în vedere că legislaţia arată că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al […] incompatibilităţii constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective. De asemenea, conform dispoziţiilor art. 326 din Codul Penal al României, „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Citeşte şi:
Deputatul Mircea Man, fostul preşedinte al CJ Maramureş, declarat incompatibil de ANI
Primarul comunei Repedea a fost declarat incompatibil de ANI