Înmormântarea la Borşa. Obiceiul bizar menit cuplării tinerilor păstrat în Maramureş până în zilele noastre

Obiceiuri stranii la înmormântări    Foto: Adevărul

Unul dintre obiceiurile păstrate nealterate la Borşa se referă la un anume „joc” care se petrece între tineri, aflaţi la priveghi. Rolul era acela de a cupla tinerii şi, cel mai probabil, originea acestui straniu obicei îşi are originea în cultul lui Zamolxis.

În zona Borşei exista credinţa că atunci când moare un om, un altul se naşte, conducând, astfel la păstrarea unor obiceiuri legate de ritualurile de înmormântare. Unul dintre aceste obiceiuri a fost dezbătut de autorii Nicoară Mihali şi Nicoară Timiş, care au semnat volumul „Cartea Munţilor”, în care rezervă un întreg capitol înmormântării din această zonă.

Dacă până la un moment dat este dezbătut bocetul, care are câteva particulartăţi, dar în general, respectă aceleaşi scenarii ca şi în alte zone etnografice, în a doua jumătate este dezbătut un obicei care se întâlneşte în timpul priveghiului şi este numit „berea”.

Obiceiul se practica atunci când era vorba de o persoană în vârstă care a trecut la cele veşnice, când moartea acestuia era aşteptată şi acceptată. „În Borşa, înmormântarea se mai numeşte şi «comândare» şi există nişte jocuri care se mai practică la priveghi, la oameni în vârstă, care au murit de  moarte bună şi unde moartea era văzută ca o eliberare. Atunci când e vorba de tineri, morţi năpraznice sau accidentale, când morţile sunt foarte dureroase, nu se practică, acolo excelază bocetul”, explică etnologul Nicoară Mihali. Acesta, originar din zonă, explică ce rol au aceste „jocuri” şi care este scenariul.

„Jocul este numit „bere”, iar «pârgăii» sunt doi feciori care le scot pe fete afară de la priveghi. Ei se interesează înainte dacă există o oarecare simpatie a unui băiat pentru o anumită fată, iar după aceste înţelegeri între ei, o scot afară. Este, de fapt, o iniţiere teribilă a fetelor în tainele sărutului, pentru că dacă fata îl place, va învăţa împreună cu el să se sărute”, explică etnologul.  

Desigur, astăzi pare cel puţin ciudat ca la un eveniment trist, tinerii să se preocupe de astfel de lucruri, însă totul are o logică, ne asigură etnologul Nicoară Mihali. „În foarte multe poveşti există ideea că atunci când a murit cineva drag din familie, s-a anunţat naşterea unui alt copil. Lucrurile acestea se întâmplă în lumea Maramureşului destul de des. Sunt semne că atunci când cineva drag moare, imediat este un semnal că se va naşte un alt copil. Se poate crede că aduce mai degrabă cu teoria reîncarnării. Dar nimeni nu zice că trebuie să fim tributari numai creştinismului”, mai spune Nicoară Mihali.

Etnologul mai explică o legătură între această credinţă şi cultul lui Zamolxis, despre care se crede că vreme de vreo doi ani s-ar fi ascuns într-o peşteră din Munţii Rodnei. „Acum, lucrurile sunt destul de intersante vizavi de ce însemană religie, pentru că Zamolxis este un elev a lui Pitagora, iar Pitagora nu este străin de existenţa lui Budha, aşa că este posibil ca în  vechile religii ale dacilor, să se fi strecurat şi idei legate de reîncarnare”, mai spune el.

Pe de alt parte, această iniţiere pentru a perpetua specia mai are o legătură cu o credinţă cel puţin la fel de veche. „Este chiar un cult al fertilităţii, un fel de sacralitate. Exista credinţa că, în general, tinerii care se cunosc sau se îndrăgostesc la o înmormântare, vor avea o legătură ce se va transforma într-o căsnicie longevivă şi durabilă”, mai spune etnologul.

Pe de altă parte, el mai arată că nici originea ideii Cimitirului Vesel nu este chiar atât de nouă, fiind descoperiri ale unor istorici care atestă că obiceiul de a se pune pe crucea defunctului o cronică sau o poezie exista încă din secolele XIV – XV.