Efectele benefice ale usturoiului: cum luptă şi cu paraziţii, şi cu colesterolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Usturoiul este una dintre plantele cu cele mai multe întrebuinţări, fiind cunoscut încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile sale curative, dar şi ca plantă alimentară sau condiment. Şi în cosmetică sunt cunoscute calităţile usturoiului, în ciuda mirosului înţepător pe care multă lume îl detestă.

Usturoiul este cunoscut încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile sale curative. Folosit ca plantă alimentară, condiment sau plantă medicinală, usturoiul este până astăzi un aliat perfect în o mulţime de afecţiuni. Este antispastic, colagog (favorizează evacuarea bilei în duoden), diaforetic (provoacă transpiraţia), anticancerigen, expectorant, febrifug (reduce febra), stomahic (favorizează digestia), vasodilatator, antimicrobian, hipotensiv şi antihelmintic (împotriva paraţizilor).

Unul din cele mai cunoscute efecte este acela că scade tensiunea, datorită conţinutului de aliină, un compus sulfuric care se transformă în alicină după ce este mestecat, scrie ”1001 de remedii casnice” de la Reader’s digest. Această substanţă este, se pare, responsabilă şi pentru efectele usturoiului asupra inimii, dar şi pentru cel de antibiotic. De asemenea, unele substanţe pe care le conţine au efect ca şi aspirina asupra trombocitelor, împiedicând formarea de cheaguri în arterele coronare (vasele care hrănesc muşchiul inimii).

Tot usturoiului îi este atribuită capacitatea de a lupta cu colesterolul, efectul fiind întocmai ca şi al medicamentelor prescrise de medic în aces scop. Practic, substanţele pe care le conţine inhibă producerea de colesterol, iar asupra circulaţiei sângelui are un efect miraculos.

Efect antibiotic

Leacurile băbeşti atribuie usturioului capacităţi antibiotice, astfel, zdrobit şi aplicat pe rană, acest distruge microorganismele care pot declanşa infecţii. De asemenea, se pare că distruge bacteriile responsabile cu apariţia mai mult boli precum tuberculoza sau E coli, dar există indicii că ar avea capacitatea de a distruge şi unele bacterii rezistente la antibiotic.

Pentru a evita problema respiraţiei urât mirositoare, există şi posibilitatea de a lua suplimente alimentare cu usturoi, care nu vor avea acest efect secundar.

Nu se ia fără sfatul medicului

Atenţie! Niciun medicament nu se ia fără sfatul medicului, deci nici aceste suplimente alimentare. De asemenea, tratamentul cu usturoi nu va ţine loc medicaţiei prescrise de medic. În special, atenţie la persoanele care fac tratament cu anticoagulante, acestea nu ar trebui să ia usturoi. Nici mamele care alăptează nu ar trebui să consme usturoi, deoarece acesta va schimba gustul laptelui şi ar putea produce colici bebeluşului. Mai există, de asemenea, persoane cu intoleranţă la usturoi, care ar putea suferi, ca şi în cazul supradozajului, de greţuri, vărsături.

Mai puteţi citi:

Cum salvezi fructele exact înainte de a se strica. Gospodină: „Nu-mi place să arunc mâncare când ştiu cât este de scumpă“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite