Cine are dreptul să beneficieze de pauza de masă şi cât trebuie să dureze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pauza de masă
Pauza de masă

Angajaţii au dreptul la pauză de masă, conform Codului Muncii. Legislaţia, însă, prevede obligativitatea acordării acestui repaus doar în anumite condiţii.

Potrivit legislaţiei în domeniu, angajaţii al căror program de muncă zilnic este mai mare de şase ore au dreptul la pauza de masă. Juristul Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al Ispectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureş, explică, însă, că, prin regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ei pot beneficia şi de alte pauze. În lege, însă nu se prevede ca aceste pauze să fie incluse în durata de muncă zilnică, astfel că dacă pauza de masă este de 30 de minute, atunci programul de lucru va fi de opt ore şi jumătate, timp care include şi pauza de masă de o jumătate de oră. Spre exemplu, dacă programul este de la 08.00 la 16.30, angajatul va fi pontat opt ore. Codul Muncii nu prevede o durată minimă a pauzei de masă, pentru angajaţii de peste 18 ani,

Situaţia se schimbă pentru angajaţii sub 18 ani. Dacă durata programului de muncă zilnică este mai mare de patru ore şi jumătate, atunci angajatorul, conform legii, are obligaţia să-i asigure o pauză de masă. Mai mult, aici legislaţia impune o durată minim a pauzei, de 30 de minute. Aceste pauze nu se includ în durata zilnică normală a timpului de muncă, cu excepţia situaţiilor reglementate prin contactul colectiv de muncă sau regulamentul intern.

„În concluzie, angajaţii au dreptul la pauza de masă, însă obligativitate există doar pentru angajaţii care nu au împlint 18 ani”, explică Mircea Onea. Ca urmare, angajatorul poate acorda pauza de masă, chiar şi o oră, însă în acest caz, prin regulamentul intern se va stabili programul de lucru de la 08.00 la 17.00, spre exemplu. Angajaţii au dreptul la pauza de masă, însă aceasta nu trebuie să afecteze durata timpului de lucru, mai explică juristul Onea.

De asemenea, atunci când munca se desfăşoară în mai multe schimburi, legislaţia prevede o pauză între schimburi de minim 12 ore, cu excepţia unor situaţii în care repausul poate fi de opt ore.

Mai puteţi citi:

 

Viaţa unei familii cu opt membri într-un apartament cu două camere, ameninţată de datorii din toate părţile

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite