Cine a fost Omul cu ciocanul, criminalul în serie care a înfricoşat Clujul în anii '70. Victimele, asasinate una după alta
0Cazul criminalului în serie a fost ţinut ascuns de „ochii presei“, pentru că asta era politica vremii: să nu se creeze panică. După anii ‘90, povestea „Omului cu ciocanul“ a fost făcută publică, iar cazul a fost descris pe larg chiar în numărul 8 al Revistei Arhivei Maramureşene, într-un articol semnat de Cosmin Alexandru Pop.
Cu toate că nu s-a scris în presa vremii nimic despre caz, întreaga comunitate era speriată de crimele în serie care se întîmplau periodic. În folclorul local se vorbea despre circa 200 de victime, însă în realitate, doar opt au putut fi dovedite că ar fi avut acelaşi autor. Jumătate dintre ele au decedat. Una dintre victimele psihopatului era o femeie din Sighetu Marmaţiei, dar a mai făcut victime şi din Sălaj şi, cele mai multe, din Cluj.
”Omul cu ciocanu” a fost un caz care a dat serioase bătăi de cap miliţienilor clujeni, în anii ’70. Teroarea era instalată în oraş, femeile erau sfătuite să stea în casă, cu toate că în câteva cazuri, acesta şi-a atacat victimele chiar în locuinţele lor. În alte cazuri, când victima a scăpat cu viaţă, munca miliţienilor a fost îngreunată de faptul că victima a ascuns detalii despre identitatea criminalului. Acestea se temeau să dea detalii despre el, de teamă să nu le fie dezvăluite relaţiile extraconjugale pe care le aveau cu agresorul. Multe dintre victimele lui erau femei de moravuri uşoare, cu care bărbatul întreţinea relaţii intime.
Indicii despre boala lui, ignorate
Romulus Vereş, pe numele său, a lucrat ca şi mecanic de locomotivă şi a fost pentru mulţi ani considerat unul din cei mai pricepuţi. Nimeni nu s-ar fi gândit că ar putea avea probleme de natură psihică, iar în meseria lui, controalele psihologice se făceau regulat. Totuşi, după cum arată autorul, există câteva contradicţii care ar fi putut să ridice măcar un semn de întrebare. Aici, autorul se referă la un moment în care mecanicul de locomotivă a refuzat să oprească în gară un accelerat. ”E foarte ciudat că Romi (aşa îi spuneau colegii, n.a.) nu a fost considerat bolnav, deşi noi, mecanicii de locomitivă eram supuşi vizitelor medicale la fel ca şi aviatorii. Se spune că nu era deloc nebun, dar după ce a refuzat să oprească un accelerat în Huedin, fiind pe punctul de a fi dat afară, a dat un autoturism marca Fiat mită, ca să fie scos nebun”, arată o declaraţie de la acea vreme a unui coleg al criminalului. Totuşi, alte declaraţii arată că acesta ar fi spus că Satana i-ar fi spus să nu oprească trenul în gara repectivă, iar mai târziu, când a fost identificat şi pus în fapta dovezilor, el a repetat acelaşi lucru: că nu el a făcut crimele, ci Satana. În plus, medicii de la acea vreme au indicat, ulterior, că acesta prezenta simptome de schizofrenie-parafrenie (schizofrenie paranoidă).
Mecanicul psihopat semăna cu artistul francez Maurice Chevalier, iar el era conştinet de acest fapt, dovada fiind o poză mărită a artistului francez pe care oamenii legii au găsit-o la locuinţa lui. Medicii care l-au consultat au arătat în cercetarea lor că boala îl afecta mai mult între 5 şi 12 ale lunii, în rest, având un comportament normal, chiar agreabil, lucru care a îngreunat foarte mult munca miliţienilor. Drept dovadă, acesta a fost prins abia după mai multă vreme în care a terorizat oraşul.
Victimele, asasinate una după alta
Prima victimă a fost asasinată pe 11 septembrie 1972, fiind o tânără de 25 de ani, pe care a atacat-o în holul căminului unui şantier. Cadavrul ei dezbrăcat a fost găsit aruncat în apele Someşului, motiv pentru care dosarul a primit numele de ”Someşul”. Pentru că tânăra avea un comportament ”imoral”, cercul suspecţilor a fost foarte mare, aşa că nicio pistă nu ducea nicăieri. A doua victimă a fost atacată în propria ei locuinţă, o lună mai târziu, pe 7 octombrie. Victima a scăpat cu viaţă, însă la doar câteva zile, pe 16 octombrie, acesta a atacat din nou o femeie însărcinată în opt luni. Femeia a fost găsită în casă, într-o baltă de sânge, lovită ca şi celelalte în cap cu un obiect metalic dur. S-a presupus că era vorba de un ciocan, de unde i s-a tras denumirea de ”Omul cu ciocanul”. În 5 decembrie, Omul cu ciocanul a atacat din nou, victima fiind atacată tot în casa ei. Aceasta a fost şi violată, iar după atac, acesta a produs un incendiu în locuinţa femeii. Datele sunt contradictorii referitor la aceasta, unele indică faptul că ar fi murit, iar altele că ar fi fost salvată. Pe 12 decembrie, o vânzătoare de la un magazin de pâine era atacată, dar a suferit doar răni uşoare. În aceeaşi seară, o altă femeie, operatoare la Centrul de radiodificare, a fost atacată în scara blocului în care locuia, pe când se întorcea de la muncă, după miezul nopţii. ”După ce a făcut comanda ascensoruluicar se afla la unul din etajele superioare ale blocului, a venit lângă ea din stradă un cetăţean de circa 38-40 de ani, care purta în mână o servietă neagră cu fermoar, pe care a pus-o jos. Victima, speriată fiind de prezenţa acestuia, l-a invitat să urce în ascensor, probabil fiind grăbit. Autorul a refuzat urcarea în cabina ascensorulu, pe considerentul că aşteaptă pe cineva, fapt pentru care victima a urcat în cabina ascensorului, iar în momentul intrării, victima a fost lovită în cap, din spate, pierzându-şi cunoştinţa”, mai citează autorul din documentele vremii.
Acum miliţieii se loveau de o nouă problemă. Deşi indiciile erau clare că victima îl cunoştea pe agresor, aceasta nu voia să recunoască acest lucru, pentru a nu se deconspira relaţia extracojugală pe care o avea cu acesta, astfel că ancheta se împotmoleşte iar. Di păcate, au mai apărut şi alte victime, astfel că la 16 decembrie este atacată şi ucisă o elevă de la Liceul Economic, atacată în imobilul în care locuia şi una din amantele sale. Nici aceasta, deşi a fost martoră, nu a vrut să dea detalii, de teama de a nu-i fi făcută publică relaţia extraconjugală cu criminalul. După trei luni, o altă victimă, la locuinţa care a fost incendiată după atac, în urma căruia femeia a decedat.
Luat în vizor de anchetatori
Astfel anchetatorii încă nu aveau niciun indiciu despre cine ar fi putut fi criminalul.
Romulus Vereş a fost luat în vizor prima dată în febrarie 1973, când încerca să distribuie materiale cu caracter obscen, referitoare la o vecină a sa, despre care spunea că intră noaptea în casa lui prin gaura cheii sau prin pereţi şi întreţin raporturi sexuale. Ceea ce au mai descoperit anchetatorii a fost faptul că în 1970 şi în 1973, Romulus Vereş a fost internat la Clinica de psihiatrie din Cluj, iar acum aveau indicii din ce în ce mai clare că se apropie de finalul anchetei. Miliţienii s-au prezentat la el acasă ca medici, spunându-i că au venit să îl consulte, conştienţi că nu puteau să îl întrebe dacă are legătură cu asasinatele. Asftel, costumaţi în medici, el le-a vorbit despre planul de a-şi ucide vecina. În 1974, apartamentul lui a fost percheziţionat şi oamenii legii au găst mai multe indicii care le-au fost de mare ajutor. Mai multe adnotări din cărţile şi broşurile găsite acolo arătau indicii precise despre modul lui de operare. De asemenea, mai multe caiete-manuscris au fost de ajutor anchetatorilor să înţeleagă modul lui de operare. Acesta a susţinut că Satana i-a poruncit să facă toate aceste fapte şi că, în realitate, el doar asista. În 1976 a fost internat la un spital de psihiatrie, fiind scos de sub urmărire penală pe motiv că nu avea discernământ. El a murit în 1993.
Dosarul numit ”Someşul” a fost descris pe larg de Dumitru Ceacanica, cel care a fost chemat să se ocupe de caz, în cartea sa numită ”Amintirile unui criminalist”. Autorul articolului din Revista Arhvei Maramureşene are mai multe surse de natură literară, dar şi datele din arhiva miliţiei de la acea vreme.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
