Bătrânii din satul maramureşean în care a trăit „Rodica“, un bărbat care a vrut să fie femeie. „Dac-ar vre să se căsătorească, ce să avem noi împotrivă?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideea căsătoriei între persoane de acelaşi sex este una total străină în satul maramureşean Rozavlea. Oamenii se crucesc şi scuipă în sân când aud despre asemenea grozăvii. Totuşi, când vine vorba despre toleranţă, bătrânii satului depăşesc orice aşteptare.

„Veşnicia s-a născut la sat”, aşa spunea Lucian Blaga. Sătenii din Rozavlea, Maramureş, dovedesc că şi toleranţa s-a născut la sat. Şi înţelepciunea. Ideea căsătoriei între persoane de acelaşi sex contravine credinţelor lor religioase, însă ei nu merg la referendum. Pur şi simplu, pentru că această temă nu merită un referendum.

În viziunea lor, atâta vreme cât nu pot procrea, căsătoria nu îşi mai are rostul. Când vine vorba, însă, de „Rodica”, atitudinea lor se schimbă. „Rodica” îşi spune un tânăr din localitate care a devenit celebru, după ce a fost personajul unui film documentar realizat de Marian Ilea şi Gheorghe Dinu, pe tema discriminării persoanelor ce fac parte dintr-o minoritate sexuală. Sătenii îl cunosc şi, chiar dacă nu sunt de acord cu el, arată o toleranţă neaşteptată.

Bătrânele din sat dezbat tema referendumului    Foto: Angela Sabău

rozavlea

Două bătrâne se crucesc când aud despre grozăvia referendumului, iar reacţiile lor sunt de-a dreptul amuzante.

„Io-s bătrână, daʼ încă n-am auzât de-aieste. Api, ce lucră două femei laolaltă?”, se întreabă Ileana Tisăliţă, de 86 de ani. Vecina ei are mai multe informaţii despre vedete din lumea muzicii populare care ar face parte dintr-o minoritate sexuală, iar dialogul lor este absolut savuros. Când vine vorba despre Rodica, amândouă îi cunosc povestea. Îşi mintesc cum mergea la oi şi îl chema Vasile. „Aşe-i el. El o fo băiat, d-api di la o vreme s-o făcut femeie şi apoi îmbla pă trenuri, îmbla cu militari”, spune una dintre ele.

Apoi se contrazic asupra subiectului operaţiei de schimbare de sex pe care ar fi făcut-o sau nu Rodica/Vasile. Nu ajung la nicio concluzie. În schimb, întrebate dacă ar fi de acord ca el/ea să se căsătorească, răspunsul lor vine calm, fără ură, fără resentimente. „Apoi, dac-ar vre să să căsătorească, ce să avem noi împotrivă? Că doară ş-aşe o avut bărbaţ'. Doară facă ce-a vreʼ. Daʼ îi bărbat, nu-i femeie”, sunt de acord bătrânele.

În discuţie intervine fiul uneia dintre ele. „O mai fost un bărbat care o făcut copil. L-o arătat la televizor. Daʼ Rodica, batăr ea spune adevăruʼ”, intervine Ion Tisăliţă de 55 de ani.

Cârciuma, loc destinat doar bărbaţilor

La cârciuma din sat, loc dedicat eminamente bărbaţilor, discuţiile sunt aprinse pe diferite teme. În faţa unei beri, subiectul referendumului îi face uşor să se jeneze. Nu acceptă ideea căsătoriei între două persoane de acelaşi sex, mai ales religios. „Nu să fac prostii de-aieste. Omuʼ care gândeşte să însoară, face copii, întemeiază o familie. Nici nu ar trăbui să se discute asta, nu să facem referendum”, este părerea directă şi sinceră, pe care o aprobă toţi. Dar, dacă Rodica ar vrea să se căsătorească, nu i-ar interesa. Când îi aud numele încep să chicotească. Fiecare îşi aminteşte câte ceva despre ea, cunosc, la nivel de bârfă, fragmente din viaţa ei.

Gheorghe Ghiban: „El tăt femeie era şi când era mnic. Să îmbrăca cu hainele lui sor’mea”

Gheorghe Ghiban povesteşte despre copilăria lor   Foto: Angela Sabău

rozavlea

Acasă la Rodica locuieşte acum fratele şi cumnata ei. Mama lor a murit în urmă cu 10 ani. Gheorghe Ghiban, fratele mai mic, povesteşte preţ de câteva minute despre copilăria Rodicăi.

    „El tăt femeie era şi când era mic. Să îmbrăca cu haiele lu sor-mea Am două surori la Borşa, api el să-mbrăca cu hainele lor. Cu sumnă şi poale. D-api n-am io treabă. El îi cu-ale lui, io cu-ale mele”, spune bărbatul de 40 de ani.

Întrebat dacă ar fi de acord ca fratele lui să se căsătorească cu un alt bărbat, omul spune la fel de indiferent ca restul sătenilor. „Apoi dacă vrea, să să căsătorească. Io mi-am luat ce-o fost a mneu. Pe mine nu mă-nteresează. Eu mi-a luat femeie, nu mi-am luat bărbat. Eu u-aş da pe-amea şi mi-aş lua mai tânără”, glumeşte el.

Împotrivă, dar toleranţi

Ciudatul subiect al referendumului nu l-a impresionat pe Ioan Mârza, de 59 de ani. Bine informat, omul crede că întrebarea de pe buletinul de vot poate fi o capcană, motiv pentru care nu va merge la vot. „Nu ar trebui un refendum pentru asta, nici nu se ştie dacă e tema referendumului cea care ştim noi că e. Se poate folosi oricum. Modul cum pun ei problema e înşelătoare, ei pot spune la urmă: dom-le, aţi semnat pentru aşa ceva. Şi se poate folosi în alte scopuri. Şi, oricum nu mergeam pentru asta la referendum, că dădeam apă la moară pentru 0,1 % din oameni care sunt altfel”, mai menţionează el. În opinia lui, familia tradiţioală înseamnă un bărbat şi o femeie, între care nu există o diferenţă de vârstă foarte mare de vârstă şi care poate procrea. „Pentru o familie, să nu aibă copii, e ca un blestem”, este de părere omul.

Ioan Mârza are o reacţie moderată    Foto: Angela Sabău

rozavlea

Întrebat dacă ar fi de acord ca un cuplu de persoane de acelaşi sex să adopte copii, reacţia este, de asemenea, moderată. „Nu spun că nu ar putea acorda o şansă unui copil abandonat, dar nu ştiu ce educaţie i-ar da”, răspunde el. Nici posibilitatea de a munci alături de o persoană dintr-o minoritate sexuală nu îl face mai vehement. „E şi el om, până la urmă. Bineînţeles că l-aş tolera”.

Lupu Roşca, un alt sătean de 75 de ani, este în asentimentul celoralţi săteni. Fără să fie de acord cu căsătoria, nu l-ar intersa dacă, totuşi, s-ar întâmpla. „Păi, care cum vreu. De le plac bărbaţi, margă la bărbaţi. Nu-s de acord să se ia. Nici religia nu permite. Nu-i lăsat de Dumnezău aşe ceva, daʼ margă care cum vreu”.

Mai puteţi citi:

Oraşul care trăieşte aproape exclusiv cu energie produsă din dejecţii animaliere. Instalaţia a costat 5 milioane de euro

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite